Dezertează senatorul Toma din PSD?

Întîlnire între primarul Mihai Chirica, liberal cu acte în regulă, fost PSD-ist pînă mai ieri, şi senatorul Vasilică Toma(PSD), azi dimineaţă, în jurul orelor 9 , pe esplanda de pe strada Ştefan cel Mare, la cafea , la o terasă!

Ce au vorbit exact nu ştim. Deşi stăm cu auditivul foarte bine , iar trasul cu urechea este deformaţie profesională, n-am putut auzi ce vorbeau cei doi fără a ne face vizuală prezenţa.

Totuşi, dacă stăm şi le punem cap la cap avem următoarele:Pe Toma l-a pus pe listă , pe loc semieligibil, în urmă cu patru ani, Chirica. După căderea lui Dragnea, Toma a postat o opinie pe facebook în care spunea că toţi cei care au fost daţi deoparte de Dragnea ar trebui să revină în PSD. Ghici la cine se referea? Anul ăsta, în condiţiile în care PSD va face la Iaşi un senator şi trei sau patru deputaţi e cam greu ca Toma să prindă un loc eligibil, mai ales că nu s-a remarcat prin nimic. Cui să-i ia faţa? Sforarului-şef(nu e Maricel Popa, e altcineva!)? Nu. Cameliei Gavrilă? Nu. Atunci, cui?

De aia zicem şi noi că tare am vrea să ştim ce au discutat Chirica şi Toma. Aşa, de-o tură…

Trimiteti mai departe