Chestiuni de început de an!

Cîteva vorbe despre ce s-a întîmplat de cînd nu am mai scris, adică două zile înainte de Crăciun.

Prima e cu Schengen-ul. Se ţipă peste tot, de către PSD, că mare victorie. Am intrat pe apă şi în aer, iar pe pămînt uite acuş, acuş. Nu sîntem nici peşti şi nici păsări, transportul principal se face pe uscat, adică n-am intrat nicăieri.Nu poţi , deci, să nu-ţi pui întrebarea ce anume doresc guveranţii noştri de ne prezintă un nimic drept o mare victorie?Noi, ca membri ai Uniunii Europene, nu trebuie să demonstrăm nimănui că avem dreptul la Schengen. Prin simpla apartanenţă la UE trebuie să avem acces la acest spaţiu. Nu avem. De ce? Întrebaţi-i pe ăia care au negociat intrarea noastră în UE. Sigur pot răspunde. Întrebarea este dacă şi vor. În orice caz, problema Schengen a devenit motiv de propagandă electorală.Cei de la PSD, dornici să ia un cîştig din transformarea noastră din oameni în peşti şi păsări, ne întreabă, prin intermediul presei de cîţiva gologani şi o carafă de vin,cum de s-a făcut de chestia a revenit în atenţie doar după vizita lui Ciolacu la Washington? Adică, vezi Doamne, sanchi, americanii şi-au făcut alegerea. Staţi calmi, n-au ales încă nimic. O vor face mai tîrziu, în funcţie de ce vor pune pe masă candidaţii.

A doua e cu Ferma dacilor, cu incendiul de acolo. Ştiţi că aproape toate resorturile turistice, plus crîşme, discoteci etc funcţionează fără aviz de la ISU?De ce? Păi, simplu. Trebuie făcuţi bani pentru partid şi respectivul proprietar nu percutează. Pe cale de consecinţă, nu primeşte avize. Şi atunci, cum de îşi desfăşoară activitatea? Păi, tot simplu. Banii nu mai merg la partid , ci pe persoană fizică.

Cam atît pe azi, că de abia reuşim să ne dregem stomacul de la sarmale şi piftie!

Trimiteti mai departe