Consilierul judeţean Manolache a devenit şi istoric şi moralist!

După ce şi-a făcut un obicei din a posta , mot-a-mot, pe pagina sa de facebook, postările preşedintelui PSD Iaşi, Maricel Popa, consilierul judeţean PSD Mircea Manolache schimbă macazul. E un fel de a spune. Acuzat de noi că nu face altceva decît să se gudure pe lîngă Popa prin postările sale, Manolache se apucă şi scrie de unul singur. Vorba vine. De fapt e tot ce spune şi cere Popa, dar cu alte cuvinte. În ultimul său comunicat de presă, Popa a cerut demisia preşedintelui CJ Costel Alexe. Nimic de comentat aici. În cazul în care Alexe va fi condamnat în dosarul în care a căpătat calitatea de inculpat, Alexe va trebui să plece. Dar hai să vedem ce spune Manolache, cu comentariile noastre cu litere îngroşate.

”M-am săturat ca Iașul, in presa națională, sa fie asimilat corupției. Din orașul care a dat prima constituție a țării(mai învăţaţi ceva istorie , domnul.Cuza a trecut prin parlament , în 1864, un ”Statut dezvoltător al Convenţei de la Paris”, care a ţinut loc de Constituţie, şi a fost votat la Bucureşti, nu la Iaşi) și cel care a stat la baza facerii României Mari(Iaşul, moldovenii, au fost motorul Unirii din 1859. Cu cea mare e altă poveste. Mai ciţi cîte ceva pînă vă dumiriţi ce şi cum a fost), am ajuns ca despre orașul și judetul nostru sa se vorbească doar in termeni de corupție.
Nu este normal ca judetul nostru sa fie condus de cineva care este inculpat pentru fapte de corupție.(Nu-i primul. Au mai fost. Să vedem întîi sentinţa) Auzim despre conducătorul județului că este acuzat de luare de mită, abuz în serviciu s.a (auzim şi despre alţii cîte şi mai cîte. hai să vedem ce-i adevărat şi ce nu)
Ne-am saturat să auzim că acoliții(acolit are un sens peiorativ, chiar penal. Dacă vă dau ăştia în judecată?) domnului președinte, tineri cu mult potențial, dar fără experiență politică,(păi dacă n-au experienţă politică unde le e potenţialul? Dacă nu te pricepi la ceva, ce speranţe sînt că vor reuşi în acel domeniu. E o fractură logică în ce spuneţi. Puneţi cartea de istorie deoparte şi luaţi-o pe cea de logică) sunt numiți peste noapte în diferite funcții și atrași cu sau fara voia lor în capcana ilegalităților, devenind astfel și ei o victimă a liderului CJ.
Județul nostru are nevoie de oameni curați la cârma sa.(Din simplă curiozitate, cam ca cine? Dumneata, Stanciu, cine?) Din păcate, executivul Consiliului Județean, în doi ani de mandat, a atras mai multe dosare penale decât a dezvoltat proiecte pentru județ.
In spiritul integrității și onoarei, dar mai ales în beneficiul viitorului județului nostru, consider că cei atinși de tentaculele corupției trebuie să facă un pas în spate și să cedeze locul unor oameni mai potriviți!”(Bravo. Drepţi, că se cîntă imnul!)

Trimiteti mai departe