Tipic pentru modul de a trata presa al PNL Iaşi! Invitaţie la conferinţă de presă duminica la ora 14 şi la întrunire în afara oraşului cu transport în regie proprie!

O fi cum o fi organizaţia judeţeană ieşeană a PNL dar în ce priveşte organizarea trebuie să ne scoatem pălăria în faţa lor! Îs tari, dom’le! Îs beton!

Constatările de mai sus ne-au fost prilejuite de două evenimente epocale din viaţa supracentenară a liberalismului ieşean.Să le luăm pe rînd.

Azi, chiar în momentul redactării acestor rînduri probabil, se desfăşoară , undeva pe la marginea Iaşului, într-o zonă în care căpuşele se simt ca la sînul lui Avraam, şedinţa Comitetului de Coordonare Local al PNL Iaşi. În mod normal ,certurile ocazionate de astfel de întîlniri au loc la sediul din Podu Roş, dar azi se întîmplă ceva mai special. Au sosit doi extrem de importanţi lideri de la centru, al căror nume momentan îmi scapă. Totuşi, pentru corecta informare a publicului, parcă despre unul din ei erau ceva discuţii pe la televizor cînd un senator, viitor fost PNL-ist, vroia lege cu plafonarea dobînzilor bancare şi zicea că respectivul s-ar opune pe motiv că ar fi parte interesată. Se spunea că ar conduce un fond nebancar, sau aşa ceva, nu sîntem tari pe domeniu, oricum, ceva legat de împrumuturi. Ideea lansată în discuţia de atunci, că aceste intreprinderi nu ar fi decît nişte case de cămătărie cu acte în regulă, de nişte PSD-işti de cea mai joasă speţă ne facem datoria de a o respinge cu hotărîre. Dar să revenim la oile noastre. Pentru a mediatiza evenimentul, liberalii ieşeni s-au gîndit să invite şi presa. Avînd experienţa trecutelor luni , cînd la conferinţele lor de presă ajung aşa mulţi jurnalişti încît cineva care ştie să numere pînă la trei ne poate spune exact cîţi au fost, s-a lansat şi un ”cîrlig”. Şedinţa avea ca punct de atracţie şi un ”eveniment de socializare deosebit” (redăre din invitaţia primită). Sincer , ne-au făcut curioşi. Ne-am gîndit că poate o fi vreun spectacol cu tradiţii de prin zonă, că altceva nu are cum, ştiut fiind că liberalii dacă îţi dau un pahar cu apă la conferinţele de presă înseamnă că vreunul dintre ei îşi serbează ziua de naştere sau onomastica. Oricum, ne-am gîndit să vedem cu ochii noştri cam despre ce ar fi vorba. Ei, aici începi greutăţile. Trebuia să iau un autobuz pănă la capătul liniei, apoi un microbuz, care sosea la locul cu pricina din oră în oră, cale de vreo trei opriri , după care trebuia să-mi valorici condiţia fizică mai mergînd şi ceva pe jos. Nu ştim ce-au gîndit organizatorii liberali dar să pierzi aproximativ trei ore(am pus şi întoarcerea la socoteală!) pentru a ţi se declama veşnicele lor clişee parcă era prea mult, aşa că am decis să bat bulevardele Iaşului.

Al doilea eveniment are loc mîine, este un eveniment excepţional aşa că ne facem datoria de a-l mediatiza.Ne vizitează urbea preşedinta Organizaţiei Femeilor Liberale din România, un deputat cu un nume care, deasemenea, îmi scapă.Senzaţionalul eveniment va fi urmat şi de o conferinţă de presă la care va fi prezent, nu se putea altfel, şi deputatul Costel Alexe.

Deci, conferinţă de presă, dumninică la orele 14!
Hai că te duci la o aşa chemare dacă acolo va fi preşedintele, primul ministru, şeful Statului major sau vreun invitat extern relevant, adică oameni care chiar ar putea spune ceva, dar aşa?Poate ne chemaţi şi pe 31 decembrie viitor la orele 23,45. Asta în caz că nu pică Dragnea pînă atunci, ca să aveţi în ce arunca cu rahat!

Oameni buni, schimbaţi-vă echipa de comunicare şi organizare! Vă faceţi de toată bafta!

Trimiteti mai departe