Un deputat PNL de Iaşi bate judeţul în lung şi în lat! De ce oare?

Liberalul Costel Alexe se pregăteşte temeinic pentru marele ”show down” ce va avea loc, la nivel naţional, în PNL după data de 5 martie!

Paltformele on-line bucureştene au publicat zilele trecute ştiri potrivit cărora preşedintele PNL Ludovic Orban se va apuca de făcut curăţenie în partid după 5 martie, ziua posibilei sale achitări definitive în procesul care i-a fost intentat.Fiind unl dintre cei care au ghicit cum vor cădea zarurile la alegerile pentru preşedinţia PNL de anul trecut, Alexe se pregăteşte intens să-l treacă pe linie moartă pe deputatul Marius Bodea, urmînd ca acesta să devină un fel de al doilea Dumitru Oprea. Da, deputat, că locul în Parlament nu il poate lua nimeni, dar fără nici un cuvînt de spus în interiorul organizaţiei. Lui Bodea i se va reproşa, neoficial, că nu dă bine la votantul liberal aşa ceva, susţinerea de către el şi Organizaţia municipală Iaşi a pierdantului din alegerile naţionale, Cristian Buşoi, adică lipsa de fler, intuiţie, spuneţi-i cum vreţi. Oficial i se va imputa slăbiciunea organizaţiei pe care o conduce şi sacrilegiul performat în urmă cu vreo două săptămîni, cînd aleşii locali ai partidului şi-au dat coate cu primarul Mihai Chirica şi au votat bugetul Iaşului, deşi cuvîntul de ordine venit de la centru era de respingere.

Avînd simpătia şefului PNL, Alexe a pornit la drum prin toate coclaurile judeţului. O şedinţă ici, o participare la vreo sărbătoare colo, fiind singurul ales liberal care merge la plimbare prin teritoriu.Dacă vă închipuiţi că Alexe îşi pierde sfîrşiturile de săptămînă ca să le explice celor pe care îi întîlneşte doctrina partidului şi poziţionarea PNL faţă de evenimentele în desfăşurare vă înşelaţi. Liberalul îşi strică pingelele pentru a mai primi o dată asigurări de fidelitate din partea primarilor din judeţ şi pentru a mai fideliza şi pe alţii, consilieri, simpli membri, ce-o fi pe acolo, cu o promisiune, o vorbă, ceva. Totul trebuie atent ţinut sub control pentru a nu avea surprize neplăcute mai tărziu pare a fi deviza lui Alexe.

De partea cealaltă, Bodea pare complet neajutorat.Bombardează presa cu comunicate în care îl atacă cu regularitate pe primarul Mihai Chirica, urmărind să ne arate că dintre cei doi doar el este adevăratul liberal, doar el face opoziţie. Mai adaugăm şi mici ”şopîrle” strecurate la presă despre ”băieţii” de la judeţ şi cam asta-i toată tactica lui Bodea.

Dacă nu se va întîmpla nimic spectaculos, Alexe va cîştiga partida, iar cuvîntul său va deveni lege în PNL Iaşi. Dar dacă ”Ţopăilă” va fi condamnat pe 5 martie, că doar ne aducem aminte că şi Năstase a fost condamnat tot în ultima instanţă, şi tot în mod neaşteptat? Ei, atunci lucrurile se pot schimba.Cum? Da’ Dumnezeu de-o mai şti!

Trimiteti mai departe