Nici o diferenţă! Ce face Dragnea pe tarlaua lui , face şi Chirica pe a sa!

Cînd îţi vine rîndul, se schimbă regulile , spune una dintre celebrele legi ale lui Murphy!
Cam aşa pare a fi şi poziţia primarului Mihai Chirica faţă de directorul Ateneului Iaşi, Andrei Apreotesei. Deranjat că subordonatul său şi-a permis să critice bugetul acordat Ateneului, Chirica a răbufnit într-o conferinţă de presă.

“Eu nu sunt răspunzător pentru ineficiența unora dintre angajați decât în maniera în care fișa postului îmi permite acest lucru. (…) Este pentru prima și ultima oară când un angajat al Primăriei Municipiului Iași își permite să discute despre problemele instituției într-o conferință de presă fără primar atunci când vorbește despre buget, strategia instituției, că de aia există un general, nu se poate armată fără generali. (…) Te duci la domnul general și îl rogi frumos: ‘Dom’le, vreau să-mi exprim un punct de vedere’. Te înscrii la audiență dacă este cazul, îți exprimi punctul de vedere, primești o explicație. Îți place, te duci cu explicația până la capăt, nu-ți place, este formularul de demisie, formularul de avansare, formularul de premiere și formularul de sancționare. Îți alegi unul dintre formularele de acolo și mergi mai departe”, a spus şeful administraţiei locale.
În opinia noastră, este o situaţie trasă la indigo cu disputa sa cu preşedintele PSD Liviu Dragnea. Ceea ce reproşează Chirica angajatului primăriei este exact ceea ce i-a reproşat şi lui Dragnea:ieşirea ]n faţa presei pentru a-şi exprima nemulţumirile, fără a avea discuţii mai întîi în interiorul instituţiei, în cazul de faţă, partidului.
Deci care-i diferenţa între cei doI? În opinia noastră, ea rezidă în faptul că Dragnea a putut să-şi ducă la îndeplinire ameninţările, pe cînd pentru Chirica este un pic mai greu. Dintr-un partid poţi fi ejectat prin votul unui for investit cu calitatea de a judeca comportamentul membrilor săi, pe cînd dintr-o instituţie publică este mai greu să fii dat afară, indiferent de cît îşi flexează muşchii şeful. Trebuie urmaţi nişte paşi legali, că altfel e bîia!

Trimiteti mai departe