Încep să apară şi proiectele punctuale pentru dezvoltarea municipiului şi a judeţului sau pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii locuitorilor! Motivul e clar:doar cu vorbe, fie ele oricît de frumoase, nu se pot atrage voturi!
Marius Ostaficiuc, candidatul partidului lui George Simion la şefia Consiliului Judeţean, a propus ieşenilor un proiect prin care poate fi realizată foarte rapid centura ocolitoare a municipiului.
Marius Bodea, candidatul ADU la primăria Iaşi s-a trezit din letargie şi a propus şi el ieşenilor un proiect punctual. Comasarea tuturor unitaţilor de învăţămînt pentru clasele mici în patru şcoli mari. Scopul ar fi decongestionarea traficului urban în orele dimineţii şi amiezei, ştiut fiind că părinţii îi duc şi îi aduc pe cei mici de la şcoală. Conform proiectului lui Bodea, doar patru rute ar fi mai aglomerate în orele amintite, restul rămînînd libere. Din punctul nostru de vedere, proiectul este cam fantezist şi greu realizabil, dar este un proiect totuşi.
Un alt proiect ne-a atras atenţia în aceste zile. Este vorba de realizarea unor centre de imagistică în oraşele Paşcani, Tg. Frumos şi Podu Iloaie. ”Acestea vor deservi zonele limitrofe ale celor trei oraşe, astfel încît să degreveze spitalele ieşene şi să scadă perioada de aşteptare pentru pacienţi. După părerea mea, acest lucru va duce la o mai bună prevenţie ,la tratarea la timp a bolilor şi, deci, la un sistem de sănătate mai eficient” a explicat Marius Ostaficiuc, autorul proiectului. Candidatul AUR la şefia CJ Iaşi a mai spus că fondurile necesare construirii celor trei centre de imagistică vor fi luate, în principiu, din fondurile CJ dar se pot obţine finanţări de oriunde este posibil, doar treaba să fie făcută.