Atacă Tudor Ciuhodaru poziţia lui Mihai Chirica?

Un important cotidian ieşean ne anunţă că, pe surse, ar fi aflat că europarlamentarul PSD Tudor Ciuhodaru va candida pentru funcţia de primar al Iaşului. Nu ar fi o surpriză. Numele lui Ciuhodaru drept candidat a mai fost menţionat şi la trecute alegeri.Suficient de cunoscut, bun comunicator, fără pete vizibile la ”dosar”(cel puţin pînă acum), medicul ieşean se anunţă drept un candidat extrem de serios pentru Mihai Chirica. Nu ni se spune în articolul cu pricina dacă Ciuhodaru va candida independent sau susţinut de PSD. Nu credem că decizia a aparţinut şefilor municipali sau judeţeni ai PSD, care nu aveau nevoie de un concurent puternic la funcţiile deţinute de ei. Impunerea lui Ciuhodaru drept candidat nu o putea face decît Bucureştiul.Cum el este membru PSD, ne asumăm că va avea sprijinul social-democraţilor. Evident , dacă ştirea se va confirma.

Intrarea lui Ciuhodaru în jocul politic ieşean schimbă datele problemei. Cu un partid puternic şi organizat, aşa cum este PSD, în spate, medicul ieşean are şanse reale.Într-o confruntare directă cu Chirica, tot pe actualul primar îl considerăm favorit, dar cu o marjă extrem de mică, ce poate suferi modificări pe ultima sută de metri a campaniei.În orice caz, măcar cu un număr sporit de consilieri locali, PSD tot se va alege.

În altă ordine de idei, dar tot pe acelaşi subiect, nu putem să nu remarcăm lipsa de profesionalism a strategilor locali ai PSD. Presupunînd, şi nu avem mari motive de îndoială, că ştirea este reală, anunţul candidaturii lui Ciuhodaru trebuia făcut marţi, 9 decembrie. Anunţ, nu dat pe surse, pentru a testa piaţa. De ce atunci? A fost ziua în care ninsoarea abundentă aproape a paralizat circulaţia din oraş, fie ea stradală sau pietonală. Nemulţumirea faţă de Mihai Chirica a avut în acea zi cote maxime. Tot atunci trebuia să i se prezinte publicului ieşean şi alternativa la primarul în funcţie.Ca să se reţină bine numele acestuia. Cînd se va face, nemulţumirile se vor mai fi atenuat sau chiar vor fi trecut şi e posibil ca anunţul să cadă în gol, adică să nu aibă impactul necesar. Subtilităţi!

Trimiteti mai departe