Chestiunea zilei

Avem un oraş în care praful stă să vine peste noi, cum spune specialistul Silviu Gurlui, n-avem şosea de centură, la ţară e aşa cum e, şi cum a fost dintotdeauna, dar politicienii au alte priorităţi.
Ultimul scandal, cel legat de Costel Alexe , preşedintele CJ , şi numirea unui actor fără palmares într-o funcţie oarecare.
A fost suficient ca DNA să deschidă un dosar penal prin care Alexe şi actorul sînt acuzaţi de abuz în serviciu pentru ca dinspre PSD Iaşi să apară tunete şi fulgere. Pe post de Zeus, Maricel Popa, fostul şef al CJ Iaşi. Popa cere, printr-un comunicat de presă, demisia lui Alexe şi organizarea de alegeri anticipate pentru funcţia de preşedinte al CJ Iaşi. Din punctul său de vedere, corect. În caz de alegeri, probabiş Popa ar căştiga. Cel puţin aşa spun sondajele de pe sub masă.
Pe de altă parte, Alexe spune că nu are nici o treabă cu acuzaţia de abuz în serviciu şi că justiţia să-şi facă treaba, fiind sigur, conform spuselor sale, că va fi exonerat de acuzaţiile care i se aduc.
Cine are dreptate?
Amîndoi. Popa nu face altceva decît să plătească liberalilor cu aceeaşi monedă. În anii trecuţi, imediat ce un social-democrat era acuzat de ceva, liberalii săreau la gîtul său, chiar dacă nu exista o condamnare definitivă , ci, doar, cum am spus, o acuzaţie.
Trecînd la Alexe, şi el are dreptate. Sînt acuzat, dar nu condamnat.
În concluzie, haideţi să ne vedem de treabă. iaşul are o groază de probleme. Haideţi să le rezolvăm pe alea. În ce priveşte războiul Popa-Alexe, va avea şi ăsta o finalitate. La tribunal, sau la vot, în 2024.

Trimiteti mai departe