Chichirău cere capul lui Bodea!

Deşi, ca regulă, platforma noastră nu obişnuieşte să reproducă în întregime postările de pe facebook ale politicienilor , facem, de tura asta, o excepţie şi reproducem postarea de ieri a lui Cosette Chichirău. Motivele le spunem în comentariile de final.

”Dezastrul USR și eșecul catastrofal al lui Bodea – o analiză pe cifre și soluții:
1. USR a fost penalizat de alegători
2. Bodea a fost un candidat slab și nepotrivit pentru USR
3. Aceste dezastre deschid calea unei soluții viabile pentru Iași, pe modelul Nicușor Dan
1. Scorul de 8,6% de la europarlamentare – un minim istoric al USR, obținut laolaltă cu alte două partide – este sumarul unui dezastru care se anunța din 2021, de la ieșirea de la guvernare. La acest scor, se adaugă pierderile Primăriilor de la Brașov, Sector 1 și Sector 2, cauzate de conducerea falimentară a partidului, care a băgat toți banii în imaginea lui Drulă și i-a lăsat pe proprii primari în bătaia vântului.
Alegătorii au spus NU alianței cu PMP și FD. Alegătorii au spus NU dinozaurilor politici ca Marius Bodea. Oriunde au putut, au căutat alte variante. La Iași, la europarlamentare, ADU a primit doar 19.000 de voturi. Restul voturilor din bazinul userist (29.000) s-au dus la Reper (14.000), și la cei doi independenți proveniți din USR (15.000). Este clar că alegătorii n-au vrut USR-PMP și n-au vrut Bodea. Chiar dacă eu nu candidam, ar fi votat altceva la primărie.
2. Bodea a fost un candidat extrem de slab. Susținut de 4 partide și cu o prezență mare la vot, nu a reușit să treacă de 26%. În 2016, a luat 23%. Nu mai poate crește. Limitele lui Bodea sunt acum pe spinarea ieșenilor, care trebuie să-l mai suporte pe Chirica încă ceva timp.
Eu am luat 30% în 2020 și 15% acum, cu un partid cu totul nou.
O caracteristică a oamenilor slabi este să dea vina pe alții pentru eșecurile lor. Bodea, care a pierdut alegerile împotriva lui Chirica la diferență de 7 procente, dă vina pe mine, deși el afirma hotărât că eu sunt pe la 1-2%. A refuzat orice negociere, deși eu am făcut apel la USR să mă susțină. Minte că “a încercat”. Să fie clar: eu nu am primit niciun telefon de la nimeni din USR în ultimele 12 luni.
Dacă n-ai văzut un candidat de 15% pe culoarul tău, Bodea, e vina ta.
Dacă ai văzut un candidat de 15% și ai mințit că e de 1-2%, Bodea, e vina ta.
Dacă știai că ai un candidat de 15% în cursă și n-ai încercat să construiești împreună cu el, Bodea, e vina ta. TU l-ai făcut pe Chirica primar dintr-un orgoliu prostesc.
3. Demisia lui Cătălin Drulă de la șefia USR deschide oportunități noi pentru Iași. Drulă și marii perdanți din jurul lui (Barna, Ghinea) l-au susținut pe perdantul Bodea la Iași, în detrimentul unui candidat care obținuse 30% în 2020 (adică eu) și care ar fi câștigat categoric anul acesta, ca la București. Găștii Drulă i-a fost frică de mine.
Dar gașca asta pleacă. Sper că noua conducere a USR va reveni la principiile inițiale: oameni noi și curați în politică. Și sper că vom putea construi împreună.
La Iași, ca la București, avem nevoie de un candidat care să aducă 15-20% în nume propriu, în plus față de cât aduce sigla de partid. Voturile USR nu mai sunt suficiente. La București, Nicușor Dan a luat 48%, iar USR-PMP doar 27%. Acel candidat, în mod evident, sunt eu. Am demonstrat cu vârf și îndesat, în ciuda timpului scurt și a obstacolelor, că reprezint schimbarea reală în Iași.
Voi continua să fiu în stradă, alături de voi, voi intra în Consiliul Local alături de echipa CURAJ și împreună vom construi soluția pentru Iași.”
scrie Chichirău.

Textul are forma unui document-program. În esenţă, Chichirău cere:.În plan naţional , schimbarea echipei de conducere a USR şi ruperea alianţei cu PMP şi Forţa Dreptei.

În plan local, Chichirău cere ejectarea lui Marius Bodea din fruntea USR Iaşi.

Sigur, ea urmînd să joace un rol principal, atît la nivel central, cît şi la nivel local.

Practic, Chichirău se cere înapoi în USR şi o poziţie de cel puţin şef al filialei ieşene.

Ţinînd cont că deputatul ieşean are , încă, mulţi partizani în USR-ul lui Bodea, printre care şi viitori membri ai legislativului local, demersul său trebuie luat în serios. La iaşi, cel puţin, ruptura pare a fi pe felie!

Trimiteti mai departe