Blaturile PSD Iaşi!

Ne bîzîie pe la urechi tot soiul de zvonuri despre tot felul de blaturi pentru alegerile locale de peste mai puţin de două săptămîni!

Mai precis , s-a pus de o coaliţie anti-Alexe.Unul că de aia, altul , că de cealaltă. Avizaţii ştiu despre ce e vorba, nu intrăm în amănunte că ne lungim degeaba. Chestia e că dat fiind tumultul general anti-Alexe, ar trebui ca acesta să fi fost deja prăbuşit şi să aştepte, resemnat, proclamarea oficială a înfrîngerii sale. Cînd colo, treburile nu stau chiar aşa.Alexe încă este cotat cu prima şansă de a cîştiga şefia CJ Iaşi.Nu ştim dacă asta se va menţine pînă la sfîrşit. S-ar putea ca, în final, să piardă, că prea s-a coalizat toată lumea împotriva sa.

Subiectul nostru e , însă, altul. Beneficiarul coalizării ar trebui să fie candidatul PSD , Bogdan Cojocaru. Şi de aici întrebarea: de cînd trebuie PSD, la Iaşi, să facă niscai combinaţii pentru a cîştiga o funcţie importantă?Păi, de cîţiva ani. Vremurile în care Solcanu şi Nechita conduceau PSD Iaşi s-au dus. Ăştia chiar erau şefi adevăraţi. Vremurile cînd activul PSD, să ne amintim doar de Cezar Spulber, ştiau tot ce mişcă prin judeţ, au apus şi ele.Şi ,de aici, şi răspunsul la întrebarea de mai înainte:PSD se pretează la combinaţii pentru că nu mai are oameni de valoare. Cojocaru nu e capabil să lege două vorbe, nici ”bună ziua” nu ştim sigur că e capabil să spună. Nu are carismă, nu are idei, în opinia noastră nu are nici o treabă cu politica. Dar, na, e şef. Balanişcu părea, iniţial, ceva mai aerisit. Eroare de apreciere. Nici el, ca şi Cojocaru, nu poate aduna oameni în jurul său, nu are darul vorbirii, nu are idei. Pe lingă ei, nimic. Doi dintre parlamentarii actuali nici nu ştim ce fac la Bucureşti, în afară de ars gazul şi frecat menta. Din spate vin cîţiva arivişti şi atît. Din ăia mai vechi,Stanciu e doar un combinagiu care încearcă să-şi rezolve treburile prin interpuşi şi să scoată castanele din foc cu mîna altora, iar Manolache un simplu guraliv şi atît.

Concluzionînd, PSD ca să obţină o funcţie judeţeană trebuie să facă combinaţii pentru că nu are oameni nici pentru ieşit în faţă , nici organizatori, nici nimic. De aia trebuia să-şi dea concursul pentru o eventuală victorie a lui Cojocaru oameni din alte partide, să zicem , aşa , la întîmplare, şi fără a fi siguri, Chirica şi Movilă.

Ăsta e PSD-ul ieşean de azi! De tot rahatul!

Trimiteti mai departe