Minune! Senatorul Iulia Scântei a ţinut o conferinţă de presă!

Eveniment deosebit realizat de PNL Iaşi!
Senatorul Iulia Scântei a ţinut, azi, cea de a treia conferinţă de presă la Iaşi în trei ani şi şapte luni de mandat(dacă am scăpat ceva la numărătoare şi este, de fapt, a patra, ne cerem scuze!).
Lucrul confirmă că întotdeauna apropierea alegerilor face adevărate minuni printre politicieni, aceştia aducîndu-şi, subit, aminte de cei cărora urmează să le ceară votul.
Din conferinţa de presă propriu-zisă, nimic de remarcat. Clişeele liberale obişnuite din ultima vreme. Adică atacuri la Curtea Constituţională , la avocatul poporului , precum şi ferma convingere a vorbitorului că seceta din 1946, înfrîngerea de la Turtucaia, cucerirea Daciei de către români , plus toate cîte se întîmplă azi au drept unic vinovat Partidul Social Democrat.
Cu iz de cancan, am remarcat că Scântei nu a purtat una dintre numeroasele sale pălării, deşi, după aşa o lungă absenţă din faţa presei ieşene, poate s-ar fi cuvenit!

Trimiteti mai departe