Mohamed Salah, vedeta lui FC Liverpool şi a naţionalei Egiptului, ar putea rata Campionatul Mondial de fotbal din Rusia!

Accidentarea la umăr a egipteanului Mohamad Salah, petrecută în meciul jucat în finala Ligii campionilor contra celor de la Real Madrid,îl va ține pe acesta în afara acțiunii timp de trei până la patru săptămâni, a spus fizioterapeutul clubului FC Liverpool, ceea ce înseamnă că el ar putea rata cele trei meciuri din grupe la Cupa Mondială.

Jucătorul de 25 de ani este nerăbdător să joace pentru Egipt doar în a treia lor prezenţă la Cupa Mondială și prima după 28 de ani, dar se confruntă cu o cursa împotriva timpului pentru a se reface pentru jocurile din Grupa A de luna viitoare.


“Este trist din cauza a ceea ce sa întâmplat, dar este concentrat în totalitate pe recuperare, căutînd să afle când poate fi gata”
, a declarat fizioterapeutul Ruben Pons pentru ziarul sportiv spaniol Marca despre accidentarea lui Salah în timpul înfrângerii suferite în finala Ligii Campionilor.

”În principiu, va dura între trei și patru săptămâni, dar vom încerca să reducem această perioadă, acesta este marele nostru obiectiv”, a adăugat el.

Egiptul îşi început campania la Cupa Mondială împotriva Uruguayului pe 15 iunie, înainte de a se confrunta cu gazdele, Rusia, pe 19 iunie și cu Arabia Saudită pe 25 iunie, ceea ce înseamnă că dacă Salah are nevoie de patru săptămâni pentru a se recupera el ar putea fi în timp util pentru faza knock-out, în cazul în care Egiptul va ajunge acolo.

Duminică, Salah a postat un mesaj spunând: “A fost o noapte foarte dură, dar eu sunt un luptător. În ciuda pronosticurilor, sunt convins că voi fi în Rusia pentru a vă face pe toți mândri. Dragostea și sprijinul vostru îmi vor da puterea de care am nevoie. “

Egiptul a ajuns la turneu după ce Salah a transformat un penalty în minutul 95 minute în meciul cîştigat cu 2-1 contra Congo în octombrie.

(reuters)

Trimiteti mai departe