Costel Alexe ţine palma nu numai la primarii penali ai partidului ci şi la mardeiaşii PNL!

Faptele sînt clare şi după cum urmează.În capul săptămînii, adică luni, jurnalistul Dan Coţcaru a cerut o opinie, într-un local din apropierea Parchetului ieşean, unui fost politician ieşean liberal, despre modul cum a fost validată de conducerea liberală ieşeană candidatura Iuliei Scântei. Alături de persoana pomenită era şi Marcel Zegan, membru în conducerea actuală a partidului. Schimburi de replici, gesturi şi vorbe din partea celor doi liberali care nu îşi au locul într-o lume civilizată, filmări etc. Filmarea ajunge şi pe youtube şi este preluată de către posturi de televiziune cu acoperire naţională. Sfîrşit de săptămînă, eveniment PNL sub titlul ”Calea liberală”. Zegan îi scapă una în bot ziaristului Coţcaru, fără a omite în a-i spune că la viitoarea abatere îi rupe gîtul.Gest şi comportament de golan de cartier al anilor 70.

Să vedem reacţia PNL, că doar incidentul s-a produs la un eveniment patronat de ei, şi nu într-o crîşmă de cartier de la periferie.Nimic! Deci un liberal aflat în conducerea locală a partidului îi dă un neve unui jurnalist şi preşedintele PNL Iaşi, Costel Alexe, tace. Nu tu comunicat de presă, nu tu excluderea agresorului , că, de, înegreşte imaginea partidului, nimic. Mai dă-l în măsa, şi ce dacă l-a bătut, că doar nu-i de-al noştri! Nu putem da altă interpretare lipsei de reacţie a fostului partid al Brătienilor!

Am încercat, totuşi să obţinem noi o reacţie.Am cerut, prin SMS, aceasta lui Costel Alexe. A răspuns că nu ştie de incident, se va informa , şi apoi îşi va da cu părerea. Absolut normal răspunsul. Aşteptăm. Dar o facem degeaba, că reacţia tot nu vine. Mai riscăm un SMS cerînd, din nou, un punct de vedere, asta după aproape o zi. Primim un telefon de la Alexe în care se exprimă regretul şi alte alea, dar măsuri ioc. Ba chiar ni se spune că faptele nu sînt chiar clare. Răspundem că e prea puţin pentru a prezenta poziţia sa şi îi sugerăm să ia legătura cu ambele părţi implicate, plus martori, pentru a-şi face o părere mai solidă. Fără reacţie. SMS azi, pe aceeaşi temă. Fără reacţie.

Comportamentul lui Alexe nu se surprinde de fel. Platforma noastră a mai întrebat pe fostul cărător de valize al lui Fenechiu şi Cozmanciuc, ajuns, printr-o conjuctură extrem de favorabilă, preşedintele PNL Iaşi, ce se va face cu cei doi primari PNL din judeţ condamnaţi penal. Conform statului partidului, ei îşi pierd calitatea de membru în această situaţie. Vezi de treabă, sînt în continuare liberali şi participă la tot felul de evenimente, dar, punct în plus, nu au lovit , încă, pe nimeni.

La final, ceva gen anecdotă, real, glumiţă, nu ştim exact. Cică la viitorul Birou Politic al PNL Iaşi se va propune excluderea lui Zegan din partid. Partea comică este cea spusă de gurile rele. Cică propunera are la bază nu faptul că l-a lovit pe Coţcaru, ci, din contră, că nu i-a dat una mai sănătoasă. Lumea rîde, ce să-faci…

Trimiteti mai departe