Londra a depăşit New York la număr de omoruri! Cuţitul este principala armă folosită!

Poliția din Londra a investigat mai multe crime decât omologii lor din New York în ultimele două luni, arată statisticile, în timp ce primarul capitalei britanice a promis că va lupta împotriva “unui flagel al violenţei” pe străzi.

În februarie au avut loc 15 crime în Londra, în timp ce doar 14 persoane au fost omorîte în New York potrivit serviciului de poliție metropolitan din Londra și a Departamentului de Poliție din New York. Pentru luna martie, 22 de crime au fost investigate la Londra, la New York fiind consemnate 21 de omoruri.

Ultimul incident sîngeros a avut loc luni, în Tottenham, nordul Londrei, unde o fată de 17 ani a fost ucisă cu arme de foc, la o zi după ce un om a fost înjunghiat mortal în sudul Londrei.

“Primarul este profund îngrijorat de crima violentă din capitală – fiecare viață pierdută de crimele violente este o tragedie”, a declarat purtătorul de cuvânt al primarului Sadiq Khan într-o declarație, marți.

Violenţele comise cu mînă armată nu sînt o problemă în Marea Britanie, care are legi stricte de control al armelor, iar majoritatea polițiştilo britanici nu sunt echipaţi cu arme de foc.

Politicienii și polițiștii britanici exprimă din ce în ce mai mult îngrijorarea față de rata crimelor ridicate de la Londra, care este determinată de o creștere a criminalității cu cuțite. Dintre cele 47 de crime de la Londra, în acest an, 31 au fost comise cu cuțite.

Ministerul de Interne al Marii Britanii a declarat că au loc consultări asupra unei noi legislaţiei care să restricționeze în continuare armele periculoase, inclusiv să interzică magazinelor online de a livra cuțite către adrese rezidențiale. În plus deținerea anumitor arme în public va deveni infracţiune.

SURSA reuters

Trimiteti mai departe