Bodea: “Nu facem înţelegeri cu Chirica”!

După o şedinţă extraordinară a Consiliului Local Iaşi în care primarul Mihai Chirica şi consilierii liberali numai nu şi-au făcut reciproc declaraţii de dragoste, deputatul Marius Bodea, preşedintele Organizaţiei Municipale Iaşi a PNL,spune că orice înţelegere cu primarul independent al Iaşului este exclusă.
“Organizaţia municipală, pe care o conduc, nu are nici un blat cu Mihai Chirica. El nu numai că a respins întotdeauna amendamentele propuse de noi la diverse proiecte de Hotărîri de Consiliu Local(HCL), dar nici măcar nu a pus vreodată pe ordinea de zi a şedinţelor, într-un dispreţ total, vreun proiect de HCL propus de liberali. Astăzi, spre surprinderea mea, a acceptat toate amendamentele colegilor. Ne bucurăm pentru asta, pentru că nu speram la aşa ceva, dar nu înseamnă că am bătut palma cu Chirica.Nici măcar nu cred în bunele sale intenţii. Eu cred că, fiind foarte aproape de momentul în care va fi izolat total în CL, încearcă să se pună bine cu toată lumea, inclusiv cu noi. Nu are ce căuta în PNL sau aproape de PNL. Noi ne creştem propriii oameni, nu avem nevoie de tot felul de vedete de import.” a spus Bodea.
În şedinţa extraordinară a CL Iaşi de astăzi, bugetul municipiului pe anul în curs a fost votat, în mod surprinzător, şi de consilierii liberali, fapt nemaîntîlnit pînă acum. În contrapartidă, primarul Chirica a acceptat,tot surprinzător, toate cele 12 amendamente propuse de liberali, fapt, deasemenea, nemaiîntîlnit pînă acum.

Trimiteti mai departe