Ca să vezi! Un selfie publicat pe facebook a dus la soluţionarea unei crime!

Cheyenne Roşe Antoine, în vârstă de 21 de ani, a fost condamnată la închisoare cu executare, după ce corpul prietenei ei, Brittney Gargol, a fost găsit abandonat pe marginea unui drum din Canada.
Autorităţile au descoperit că înainte de a se produce crima, cele două s-au pozat împreună, iar fotografia a devenit principala probă, pentru că Antoine purta cureaua cu care a strangulat-o pe prietena ei cea mai bună.


Inculpata a spus că ea împreună cu Brittney au consumat alcool, iar la un moment dat s-au certat. Aceasta le-a precizat poliţiştilor că nu îşi aminteşte să o fi strangulat pe prietena ei.

Până la urmă, tânăra a pledat vinovată, chiar dacă nu îşi amintea că a comis crima, şi a fost condamnată la 7 ani de închisoare cu executare, potrivit The Sun.
SURSA:cancan.ro

Trimiteti mai departe