Întîlniri de taină în PSD înaintea reuniunii decisive de mîine!

Trei tabere din PSD îşi pregătesc , astăzi, strategiile pentru şedinţa CEx al PSD de mîine, anunţă stiripesurse.ro. Conform sursei amintite, Dragnea este, încă, în avantaj.

“În ultimele două zile au fost valuri valuri de mesaje ale liderilor PSD. Modelul nu e nou și e fost folosit în timp în momentele de criză ale conducerii partidului pentru a arăta sprijinul de care se bucură conducerea contestată. Spre deosebire de până acum sau cel puțin spre deosebire de Cazul Sorin Grindeanu, acum aceste mesaje au curs și de o parte și de alta. Numitorul comun era acela al convocării urgente a unui CExN, înaintea celui deja anunțat de la Iași din 29 ianuarie, în care să se ”rupă pisica”.
Până la urmă Comitetul Executiv Național al PSD a fost convocat pentru Luni – 15.01.2018 la sediul partidului de pe Bulevardul Kiseleff. Aparent sunt două tabere – pro și contra Tudose sau Dragnea. Există însă și o a III tabără – aceea a celor doresc clarificarea lucrurilor și normalizarea relației partid-premier. Aceștia și-ar dori continuarea garniturii Tudose reguli clare între partid și executiv.

În aceste condiții azi au fost convocate întâlniri importante ale celor două tabere combatante. Tabăra Dragnea și Tabăra Tudose se vor întâlni în locații din Capitală pentru a pune la punct strategiile cu care se vor intra în CExN. Sunt destul cei chemați la ambele întâlniri și care nu știu cum să acționeze și dintre care unii vor putea fi văzuți la ambele întâlniri de taină.

În timp ce Tabăra Dragnea va insista pe unitatea partidului și pe nerespectarea de către premierul Tudose a lanțului normal de comandă (numiri-demiteri) și îi va cere premierului să vină la ordine, Tabăra Tudose va insista pe plecarea din guvern a ministrului de Interne, Carmen Dan și pe restructurarea Executivului.
E de așteptat ca primul vot din CExN să fie cel solicitat de premier – restructurare Executiv și prezenta ministrului Carmen Dan. În cazul în care lucrurile nu vor ieși așa cum își dorește premierul, acesta ar putea anunța depunerea mandatului din fruntea guvernului susțin surse din zona Palatului Victoria.

Dacă se va face acest pas orice este posibil și se va merge spre necunoscut. Există și posibilitatea ca premierul să nu demisioneze imediat după primul vot și să aștepte un vot al CExN privind încrederea în Executivul condus de el.

Lucrurile se pot schimba radical în cadrul întâlnirile de azi în funcție de numărul de susținători pe care reușește fiecare parte să îi strângă și poate de mesajele de pace pe care le pot schimba prin intermediari cei doi mai protagoniști.” se spune în articolul publicat de stiripesurse.ro

Trimiteti mai departe