Una pe zi(XXXIV)

Cumplită manevra PSD de a înfiinţa o comisie de anchetă care să analizeze cheltuielile preşedintelui!

E doar oficializarea a ceva ce toţi românii vedeau de vreme lungă:trai nineacă pe banii babachii!

Şi , totuşi, de ce PSD face asta abia acum? Ce, nu ştia că sasul trăia ca un grof pe spinarea iobagilor şi jelerilor săi? Sigur că ştia. Ba, mai mult, a fost şi intr-un soi de ”coabitare” cu Iohannis de vreo trei ani încoace.A refuzat, chiar, încercarea de suspendare a preşedintelui. Şi dintr-o dată vede că Iohannis e caca, ceea ce e real, dar de ce acum?

Pentru că nu-l vrea pe Ciucă în turul II. Coaliţia anti-PSD s-ar forma rapid în spatele militarului fără pic de talent politic, iar PSD ar pierde a n-a oară alegerile prezidenţiale.

Cine căştigă din manevra PSD?În primul rînd AUR, care va trimite pe Simion în turul II. Şi PSD, care speră că George va fi mai uşor de învins decît Ciucă.

Cine pierde? Ciucă? El n-are nimic de pierdut, nici de căştigat. PNL este cel care pierde. Liberalii nu s-au putut dezlipi de Iohannis şi acum vor trage ponoasele. Încercările care au fost, căci au fost, au fost zădărnicite de liberalii ardeleni, de fapt foşti PDL-işti. Pînă PNL nu va scăpa de balastul băsist, se va duce tot în groapă.

Soluţia PNL pentru promovarea lui Ciucă este încercarea de a-l trage în jos pe Simion, şi de aici toate acuzele şi rahatul în cap care i se varsă. Nu încearcă să-l urce pe general,cum ar fi normal, că nu-i de unde.Simion,însă, parează tot pînă în prezent şi se arată a fi greu de dărîmat.

În concluzie, comisia este reacţia PSD la strategia liberală. Plus dorinţa de a se răzbuna pe Iohannis. Că doar nu credeţi că social-democraţii au uitat toate mizeriile pe care sasul le-a făcut la adresa lor !

Trimiteti mai departe

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*