Din nou despre PSD Iaşi!Se vor întreba unii de ce mare grijă am eu de social-democraţii ieşeni? Pentru că ,unora le convine, altora nu, sînt primul partid al ţării şi fiindcă vor da pe unul dintre cei doi care se vor bate pentru jilţul de preşedinte al ţării, recte patiserul(unii spun covrigarul, dar noi sîntem băieţi fini!) din Buzău.
Întrebarea de bază, şi unică în acelaşi timp, este:cine conduce filiala?Acum nişte ani, cînd au fost şefi ,succesiv, Solcanu şi Nechita, nu mişca nimeni în front. Jocurile se făceau la Iaşi. Nu venea nimeni din afară pe liste, nu era impus nimeni de la centru.Azi, cică, va veni unul de la Bucureşti(nu ştim sigur încă!) iar pe un loc eligibil a fost paraşutat, de la Bucureşti, nu i-o puneţi în cîrcă lui Cojocaru, că el e vai de el, dar mulţumit că se va alege, un universitar numit Caşcaval. Dacă aveţi prin partid ceva cu numele Ceapă, Usturoi, Brînză,Pastramă, băgaţi-i şi pe ei şi iese de un candidat unic numit Salată. Glumesc.
Chestia e că numitul universitar n-are treaba cu social-democraţia, un simplu wannabe valabil pe primul loc şi la PNL, USR sau mai ştiu eu unde.Ideea e că nimeni din PSD Iaşi nu mîrîie, nu scoate o vorbă, acceptă orice în speranţa că vor prinde şi ei măcar un oscior. Speranţă slabă şi fără rost. Oscioarele sînt doar pentru cei care au dinţi. Dar cine să aibe dinţi? Stanciu? Îi e frică şi de umbra lui.Boca? Treburile se mai rezolvă şi prin faţă. Cine? Tac şi înghit. Aşa cum platforma noastră a presupus cu cîteva săptîmăni în urmă, cuvîntul Bucureştilor va fi lege.
Spunem toate astea pentru că ne încearcă un sentiment greu de descris în cuvinte. În loc să vedem la PSD Iaşi ceva bărbaţi adevăraţi, că doar se bat cu pumnul în chept cum vor ei să conducă ţara încă patru ani, observăm că nu sînt decît o adunătură de milogi şi de laşi. Unii,puţini, îşi vor primi tainul. Restul…