Cine cu cine se bate în PSD Iaşi?

Cică prin PSD Iaşi, conform gurilor rele, e pe punctul de a începe meciul pentru succesiune!

Mai precis, vorbim în primul rînd de Organizaţia municipalaă Iaşi, unde poziţia lui Bogdan Balanişcu ca şef stă în aer. Scorul realizat de acesta la alegerile pentru primăria municipiului Iaşi au deschis o fereastră de oportunitate pentru cei care au ambiţii şi stau în joc de glezne. Că prestaţia slabă a lui Balanişcu a rupt orice şansă de victorie la CJ pentru Bogdan Cojocaru e o chestie cu care sîntem, în mare , de acord, dar nu trebuie uitat că a fost validat ca preşedinte în alegeri cu doar cîteva luni în urmă.

Cică grupurile care se vor bate sînt în număr de patru. Primul ar fi constituit din vechea gardă, grupată în jurul lui Maricel Popa, partea mai tînără, grupată în jurul lui Bogdan Cruceanu şi doi oameni pe persoană fizică, Mihai Gavril şi Cristian Stanciu.Unii spun că ultimul şi-ar fi întărit poziţia în partid şi doreşte, a cîta oară, să scoată capul.

Cit adevăr şi cît nu în taberele şi luptele aferente, vom vedea, dar, în mod cert, înfrîngerea dezastruoasă a lui Balanişcu va avea urmări în structurile de conducere ale PSD Iaşi!

Trimiteti mai departe