Chestiunea zilei

Sasul din Sibiu mai face o nefăcută!

După ce a reuşit , pe parcursul a nouă ani, să învrăjbească românii mai abitir ca Traian Băsescu, Iohannis a luat în proprietate şi Ziua Naţională. Experienţa cu cele şase case i-a fost de mare folos, se vede asta!

Concret, preşedintele a spus, prin intermediul lacheilor săi, că AUR şi USR nu vor fi invitate la festivităţile de 1 decembrie. Dacă era vorba de o chermeză dată într-una din cele şase case, nu ar fi fost nici o problemă. Putea invita pe cine vroia muşchii lui. Cu 1 Decembrie este, însă, o altă chestiune. Ziua această aparţine întregului popor, nu unui personaj oarecare, fie el şi preşedinte. Iar AUR şi USR reprezintă părţi însemnate ale poporului român, cel puţin aşa a reieşit din alegeri. Că între timp unii (AUR) reprezintă mai mulţi decît acum trei ani, iar alţii (USR), mai puţini, nu schimbă datele problemei. Reprezintă românii şi trebuie să participe la festivităţi.
Cele scrise mai sus sînt ştiute şi de Iohannis? Evident. Dar asta nu contrabalansează durerea extremă avută la nasturii de la prohab de poporul român şi reprezentanţii săi aleşi.

Şi ca dispreţul şi durerea să fie şi mai evidente, Iohannis nici măcar nu aşteaptă să se termine ziua şi o şterge în Dubai,alături de Lean.., pardon , soţia Carmen, la o întîlnire de maximă importanţă de care nu a auzit nimeni şi la care se va hotări nimic.

Trai, nineacă, pe banii fraierilor!

Trimiteti mai departe