Chestiunea zilei

Fostul primar al Iaşului, Gheorghe Nichita, a fost eliberat condiţionat din penitenciarul Vaslui, unde, din august 2022, ispăşea o pedeapsă de 5 ani de închisoare. Conform legilor româneşti, persoana care a împlinit 60 de ani poate fi eliberată condiţionat după efectuarea unei treimi din pedeapsă.

La ieşire, Nichita a spus că nu îl mai interesează politica, dar a adăugat şi ceva intersant. ”Politică nu mai vreau să fac şi nu mă mai interesează politica, dar în schimb prezenţa în spaţiul public mă interesează şi cred că am destulă experienţă acumulată în viaţa asta, atât în domeniul administraţiei, cât şi în domeniul politic şi nu numai.” a spus Nichita.

Ce vrea să însemne asta? Vrea Nichita să ofere consiliere pe teme politice sau administrative?Cui anume? Dar, mai important. Ce înseamnă acel ”şi nu numai”? Este cumva o ameninanţare la adresa unor persoane doar de el ştiute şi încă active? E posibil.La urma urmei, în cei 12 ani în care a condus Iaşul, Nichita a aflat multe despre mulţi. Şi, dacă la asta mai adăugăm că nu mai are nici un dosar pe rol, adică nu mai poate fi ”agăţat”, atunci…

Trimiteti mai departe