Trei tandemuri se înfruntă pe scena politică ieşeană pentru cîştigarea alegerilor locale! Echipele Popa-Gavrilă, Alexe-Chirica şi Bodea Chirica se războiesc între ele preţ de o lună pentru a vedea cine va conduce judeţul şi municipiul în următorii patru ani.Sau, poate, va fi o conducere bicefală! Ce şanse au? Care le sînt plusurile şi minusurile?
Maricel Popa-Camelia Gavrilă
Popa are atu-ul de a fi preşedintele în funcţie al CJ Iaşi, avînd, timp de patru ani, asigurată vizibilitatea şi notorietatea.Dar Popa nu stă doar în cele două spuse mai sus.Că unora le place, că altora nu, că unii cred iar alţii nu, Popa este preşedintele CJ Iaşi care a adus în judeţ cei mai mulţi bani comparativ cu predecesorii săi.S-a reuşit refacera unui număr însemnat de drumuri. S-au dotat spitale. Acestea sînt realizări cunoscute de toată lumea, ele nu pot fi negate. S-ar fi putu mai mult? Posibil.Ca mniusuri trecem la Popa ”calitatea” de a-şi face ”prieteni” foarte rapid. Aşa îi e firea, nimic nu o va schimba. Gavrilă este şi ea un plus.Experienţă în învăţămînt, experienţă în administraţie, experienţă în politică. Program de guvernare locală concret şi realizabil. La minusuri consemnăm faptul că nu este un adevărat om de campanie. Deşi atacată de adversari cu mai puţină fineţe şi gentileţe decît s-ar cuveni, Gavrilă nu este capabilă să răspundă pe acelaşi ton adversarilor. De ce? Nu ştim, dar aşta e treaba.
Trecînd la matematică, PSD va cîştiga toate oraşele din judeţ cu excepţia Iaşului. Va cîştiga şi comune mari precum Ciurea şi, foarte posibil, Holboca. va pierde, foarte probabil la Miroslava şi Tomeşti, alte comune cu votanţi numeroşi. Cele patru enumerate se anulează, două cîte două. În restul judeţului, PSD va lua faţa PNL. Cel mai probabil, Popa va cîştiga pe judeţ. Contează, însă, la ce diferenţă. Dacă şi Gavrilă va reuşi să obţină ceva în jurul a 25% pa municipiul Iaşi,lucru perfect posibil, PSD avînd intenţii de vot în jurul acestei cifre, atunci Popa va cîştiga preşedinţia CJ.
Costel Alexe-Mihai Chirica
Atu-urile lui Alexe sînt trei la număr. Partidul pe care îl reprezintă este la guvernare. Alexe candidează din poziţia de ministru. Al treilea şi, teoretic, cel mai important, prezenţa în echipă a lui Mihai Chirica. Primarul în funcţie al Iaşului îşi va păstra, aproape sigur funcţia. Întrebarea este dacă scorul plusul înregistrat de Chirica pe municipiu va depăşi minusul înregistrat de Alexe pe judeţ. Greu de dat un răspuns clar. Singurul lucru sigur este că lista PNL pentru CL nu va face nici pe departe scorul lui Chirica. Vor fi social-democraţi care vor vota Chirica primar, dar nu şi listele liberale.Minusurile lui Chirica sînt date de averea lui, cam pare pentru un simplu ales. Va conta asta? Da, dar nu ştim cît.
Trecînd la matematică, totul depinde de capacitatea lui Chirica de a absorbi votanţii săi social-democraţi şi la listele pentru CL şi de a convinge pe absolut toţi liberalii să îl voteze. Cam greu. Scenariul în care Chirica, sigur de victorie, îl va ”şunta” pe Alexe pentru ca în viitorul apropiat să preia conducrerea filialei judeţene liberale merită şi el luat în considerare.
Cosette Chichirău-Marius Bodea
Atu-urile lor sînt, de fapt, cele ale USR. Partid proclamat ca nou , cu mulţi tineri care doresc schimbarea. Că nu este clar cam ce schimbare doresc, asta nu e o problemă, lucruirle se vor decanta în timp. Deci, bazin electoral există. Minusurile sînt reprezentate, în principal de lipsa de carismă a celor a doi, apariţiile publice ale lui Chichirău şi Bodea nefiind, în general, generatoare de simpatie. Şansele lor, deşi mici, există, însă. Dacă punem şi la socoteală că Bodea ar face absolut orice să-l ”ardă” pe Alexe… Ca un simplu fapt divers, să consemnăm că intenţile de vot pentru Bodea, candidat USR la CJ, sînt mai mari decît cele pentru Bodea, candidat PNL la primărie. Asta spune ceva…
Pronosticăm victoria lui Chirica la primărie, urmat în clasament de Gavrilă şi a lui Popa la CJ, urmat de Alexe, deşi pentru poziţia a doua ar trebui să ţinem şi un ochi pe Bodea.