Dacă în activitate parlamentară e un zero absolut, la cunoştinţa noastră neajungînd nici un proiect de lege în folosul majorităţii românilor, sau, măcar, a liberalilor săi, onor Costel Alexe , preşedintele PNL Iaşi, ne dezvăluie, pe pagina sa de facebook, că ar avea ceva talent de clovn (din englezul clown-n.r., pentru ştiinţa sa!), adică de băiat care face giumbuşlucuri şi mai spune glume, cu sau fără perdea, în funcţie de cît de puternică este criza de sciatică în care se află.
Aşadar, Alexe, între două postări în care se declară fan absolut Ludovic Orban, ştiţi care, ăla care va fi debarcat în scurt timp din preşedinţia PNL pe motive pentru care trebuie să lăsăm medicii să se pronunţe, şi două şuturi în fund aplicate lui Bodea, mai pe şest, nu la vedere. că nu dă bine, are timp şi de glumiţe. Iat-o pe ultima, proaspăt postată pe pagina sa de facebook, cea a unui deputat PNL în Parlamentul României.
”Carmen Dan, enervată la culme,(în textul iniţial, aici nu era virgulă, dar să ştiţi că trebuie, domn deputat!) sună la vamă:
-Cum a trecut maşina cu numărul ”MUIE PSD”?
-În aplauze ,(iar fără virgulă în postarea iniţială, rectificăm noi!) doamnă!”
Nu putem decît să ne bucurăm că Alexe e bun şi el la ceva, recte de a transporta glumiţe porcoase din cine ce ştie ce crîşmă de mahala pe facebook. Devenim fani şi îi vom urmări pagina şi mai abitir ca pănă acum. Ne mai descreţim şi noi frunţile cu o glumă de calitate!