Sîntem pe punctul de a ne mai înfrăţi cu un oraş. De data aceasta, este vorba de Houston, statul Texas, Statele Unite ale Americii(SUA). Deocamdată, aşa cum ne anunţă primarul Mihai Chirica pe pagina sa de facebook , s-a semnat doar ”acordul bilateral de începere a procesului de înfrăţire”. Adevărata înfrăţire, ceva mai tîrziu, la o dată nespecificată încă.Deşi am putea fi acuzaţi că am fi cîrcotaşi, nu putem să nu ne întrebăm la ce a folosit deplasarea în grup în SUA pentru ceva din care nu rezultă nimic concret încă. Amintim că, aşa cum tot pagina de facebook a şefului admnistraţiei locale ne informează, deplasarea , care a durat o săptămînă, s-a făcut alături de o delegaţie al cărei număr de participanţi nu a fost făcut public, dar care cuprinde personalităţi din mediul de afaceri şi academic ieşean. Deplasarea la Houston a unui singur pasager de avion costă de la aproximativ 700 Euro şi ajunge la domeniul a plus 2000 Euro, în funcţie de comfortul şi viteza aeronavei. Cam mulţi bani pentru ceva ce putea fi semnat şi pe un fax oarecare. Dacă ar fi fost vorba de o adevărată infrăţire, datele problemei se schimbau.
Dacă Houston se va înfrăţi cu Iaşul, el va deveni cea de a 15-a localitate de pe mapamond care capătă această onoare. Două dintre cele 15 sînt Chişinău şi, respectiv Cernăuţi, a căror înfrăţire cu Iaşul nu poate suferi nici un comentariu. Dar, din colaborarea cu celelalte 13 oraşe nu ne-am ales cu mare lucru. Noi, ieşenii obişnuiţi.
Redăm mai jos lista localităţilor înfrăţite cu municipiul Iaşi, aşa cum apare ea pe pagina web a administraţiei locale.
1. POITIERS (FRANŢA) – înfrăţiredin 1969 schimburi culturale (expoziţii, ansambluri folclorice), sportive (echipele Politehnicii au fost invitate în fiecare an la diverse competiţii), burse pentru studenţi şi elevi, programe în domeniul sanitar (“Medicins sans Frontieres”) în domeniul urbanismului şi valorizării siturilor istorice. Exista numeroase schimburi permanente de elevi din licee iesene infratite cu licee din Poitiers, pompieri, politie, radiouri etc Primaria Poitiers a cofinantat numeroase evenimente organizate de Centrul Cultural Francez de-a lungul anilor (de la manifestari culturale la evenimente stiintifice).
2. XI’AN (CHINA ) – înfrăţiredin 1993 schimburi de experienţă, participarea unor reprezentanţi ai Camerei de Comerţ, Universităţilor, ai oamenilor de afaceri la Târgurile Internaţionale anuale din Xi’an, încheierea unor contracte între firme ieşene şi firme din Xi’an, deplasarea unei delegaţii de oameni de afaceri chinezi la Iaşi.
3. MONTERREY (MEXIC) – înfrăţire din 1993 relaţii relativ restrânse din cauza dificultăţilor de comunicare; relu are temporar colaborari in 2007
4. VINITA (UCRAINA ) – protocol semnat din 1993 – relaţii relativ restrânse din cauza dificultăţilor de comunicare; în 2005 s-a reluat contactul prin intermediul Ambasadei Romane în Ucraina. In 2009 a avut loc un Forrum Economic la Iasi la care au participat oameni de afaceri din Vinita si Iasi si s-au incheiat relatii comerciale mai ales in domeniul agricol. Au mai fost contacte la nivel economic prin Asociatia Oamenilor de Afaceri in 2009-2010.
5. PADOVA (ITALIA) – înfrăţire din 1995 – schimburi culturale (turnee ale actorilor ieşeni, ale studenţilor Academiei de Arte), burse anuale pentru studenţi de la secţia de italiană a Universităţii “Al. I. Cuza” timp de 4 ani, participări la seminarii internaţionale, programe comune în domeniul sanitar, participare la Târguri internaţionale de bunuri de la Padova, participare la Festivalul de teatru antic anual (cu actori si studenti ai Teatrului national). Din 2009 cele doua Primarii colaboreaza in cadrul unui proiect finantat prin FEDR-SEE pe tema managementului mobilitatii (proiect pe 3 ani)
6. ISFAHAN (IRAN) – semnare protocol in 1999- schimburi de experienţă, cooperări (schimburi de studenţi şi profesori) în domeniul universitar, crearea unui centru cultural românesc la Isfahan şi a unui centru cultural iranian la Iaşi, organizarea unor manifestări culturale specifice ( “Seara iraniană” la Iaşi). In 2011 o delegatie de la Oficiul de Turism al Primariei a participat la Primul Festival al oraselor infratite organizat la Isfahan.
7. SANT’ORESTE , FORANO, FILACCIANO, TORRITA TIBERINA, MORLUPO NAZZANO (ITALIA)– înfrăţire din 1999 – schimburi de experienţă, schimburi culturale (turnee ale actorilor ieşeni în localitatea italiană, precum şi a actorilor italieni la Iaşi).
Reluare relaţii în 2006 – propuneri pentru schimburi de experienţă pe administraţie, asistenţa socială, colaborare în domeniul educaţiei şi schimburi culturale, dezvoltarea turismului cultural şi de afaceri. Participare comuna la proiece europene de finantare a infratirilor „Europa pentru cetateni” in 2006, 2007, 2008-2009 (Proiectele „ROSE”, „NEXT” si „Politicile Orasului – care este viitorul Europei”) .
8. ATHENS, GEORGIA (SUA) – semnarea unui Pact de Amiciţie in 2001. După semnarea acestui Pact nu au mai avut loc alte schimburi.
9. PERISTERI (GRECIA) – semnarea protocolului de înfrăţire – 2002 – relaţii de cooperare din 1997 constând în schimburi de experienţă şi vizite ale unor politicieni şi consilieri locali, participarea la Târgurile Internaţionale anuale de bunuri de larg consum de la Peristeri; Relatii limitate dupa 2004.
10. VILLENEUVE D’ASCQ, FRANŢA – semnare Protocol de cooperare în 2003, semnare protocol de înfrăţire în 2006 – numeroase cooperări în domeniul schimburilor universitare, formare în domeniul parcurilor tehnologice, lansarea unor proiecte de cooperare în domeniul administraţiei publice în anul 2005 (Centre de Cartier pentru Cetăţeni, asistenţa sociala,
Punct de informare turistica etc.). Anual se organizeaza de 1 decembrie Ziua Romaniei la Villeneuve d’Ascq, iar pe 9 mai se organizeaza manifestari dedicate oraselor infratite. In 2010 expozitia lui Felix Aftene „Cadere in timp”.
11. JERIHON(Palestina) – semnare în 2003 – acordarea a 2 burse de studiu, în colaborare cu UMF IAŞI pentru 2 studenţi palestinieni in 2003, schimburi culturale, cu sprijinul Centrului Cultural Arab din Iaşi.
12. VELIKO TARNOVO (BULGARIA) – semnare in 2006 in cadrul proiectului de twinning „Politicile orasului: viitorul orasului european” . Paticipare la Targul de Turism de la Veliko Turnovo 2010
13. ILIOUPOLIS (GRECIA) – semnare in 2007 – schimb de experienta in domeniul Ghiseului unic pentru cetateni, parcuri tematice pentru copii, piete temporare. Elevi de la Liceul National au fost invitati (cu costuri acoperite integral) la un festival de teatru pentru elevi in limba engleza (in 2009)
14. CHISINAU, REPUBLICA MOLDOVA- semnat pe 24 ianuarie 2008 – au fost derulate deja proiecte comune precum Cupa Infratirii (la sah si fotbal), in perioada urmatoare fiind programate schimburi de experienta, scoli de vara pentru studenti.
15. CERNĂUȚI, UCRAINA – semnat la Iași pe 14 octombrie 2012 (Protocol de colaborare)
Infratiri aprobate prin HCL dar nesemnate inca:
NETANYA, ISRAEL – în 2006 (negocieri in curs)
YONG-IN, COREEA –semnat in 2010 un Acord de cooperare in vederea infratirii)
HUE, Vietnam – HCL de aprobare in 2011, semnare preconizata in 2013
MULTAN, Pakistan – HCL de aprobare in 2011, semnare preconizata in 2012-2013