S-au ales , azi, într-o şedinţă de urgenţă, cei doi vicepreşedinţi ai Consiliului Judeţean Iaşi. Aceştia sînt Marius Dangă şi Sorin Afloarei. Nu asta este, însă, ştirea, pentru că se ştia de ceva vreme că preşedintele Costel Alexe vrea să continue cu aceeaşi formulă de echipă din mandatul trecut.
Adevărata ştire este legată de modul de formare a majorităţii care i-a permis lui Alexe să-şi impună favoriţii. Cu această ocazia am consemnat şi prima deraiere de la linia partidului care l-a trimis pe respectivul consilier în legislativul judeţean.
Mihaela Mitrea(AUR) şi-a ignorat colegii din partidul lui Simion , care au părăsit sala în momentul votului, şi a ridicat cu voioşie mîna în sprijinul celor doi liberali propuşi.Care a fost chichirezul nu ştim, dar cu siguranţă se va afla.
Ce putem spune la aşa act de indisciplină la chiar prima şedinţă? I se va retrage sau nu sprijinul politic, că tot era vorba ca ”infiltraţii” să nu pătrundă pe liste?
Cică la Iaşi s-a făcut, însă, o scăpare. Pe motiv de participare la ”caravana medicală”. Da, bun criteriu de selecţie, nimic de zis!