Sute de ieşeni l-au aşteptat, azi, pe George Simion, candidatul AUR la preşedinţia României , pentru a semna contractul pentru antamarea unei locuinţe la un preţ de 35.000 de euro, în situaţia în care Simion va deveni preşedinte.
Înainte de a trece la semnarea contractelor, Simion s-a adresat presei ieşene şi a răspuns şi la întrebările jurnaliştilor prezenţi.
Redăm cîteva dintre ideile expuse de Simion.
”Locuinţele pentru cuplurile tinere reprezintă o problemă de siguranţă naţională”
”Prin punerea în aplicare a planului meu se va mări numărul de locuir de munte, pentru că, pentru construcţii, întenţionăm să folosin numai materiale produse în ţară”
”Nici unuia dintre guvernele de pînă acum nu i-a păsat de situaţia locuinţelor. Noi vom încerca să o rezolvăm.”
”Dacă voi fi ales preşedinte, planul va fi pus cu siguranţă în aplicare, pentru că eu voi numi guvernul şi voi participa în mod regulat la şedinţele acestuia. Dacă voi vedea vreo împotrivire, voi demite guvernul şi voi convoca noi alegeri.”
Simion s-a referit şi la deputatul liberal Alexandru Muraru, care, azi, a făcut plîngere penală împotriva sa pe motiv că îşi face o bază de date folosind campania de contractare de locuinţe.
”Am fost să vedem unde locuieşte domnul Muraru. În afara Iaşului, casă de cel puţin 200 mp, teren de cel puţin 500, vedere la lac, iar accesul se face pe drum privat.Stă în condiţii foarte bune şi, evident, că nu-i pasă, ca şi celorlaţi liberali, de dorinţa românilor de a avea un apartament. Mă întreb de unde a avut Muraru banii pentru aşa locuinţă. Voi sesiza Agenţia Naţională de Integritate . Poate vom afla”
„Eu nu am casă . Mi-am vîndut-o în 2019 pentru a plăti costurile campaniei electorale. Stau cu chirie în Bucureşti.”