Cum funcţionează ”tandemurile” electorale în actuală campanie locală? Întrebarea este una de maximă importanţă. Judeţul nostru are aproximativ un milion de locuitori, din care circa cinci sute de mii sînt în municipiul Iaşi. Deci, practic, numărul votanţilor din municipiu este egal cu cel din restul judeţului. În aceste condiţii, aportul de voturi de pe raza municipiului poate fi hotărîtor pentru alegerea preşedintelui Consiliului Judeţean.
Balanişcu-Cojocaru(PSD) Deocamdată, nefuncţional. Balanişcu este binişor sub scorul partidului, ceea ce face ca Bogdan Cojocaru să fie sub Costel Alexe. Dacă Balanişcu va atinge scorul PSD pe municipiu, atunci Cojocaru are şanse.Nu credem , însă, că se va întîmpla asta din două motive. Primul ţine de abilităţile de comunicare cu publicul ale lui Balanişcu, iar al doilea de aspectul său, care nu se potriveşte în tabloul votanţilor social-democraţi.
Chirica-Alexe(PNL)-Dacă primarul în funcţie nu îşi va sabota partenerul de tandem, dînd semnal pe sub mînă în contra lui Alexe, acesta, cu ce obţine în restul judeţului, ar trebui să fie căştigător. Problema e că Mihai Chirica doreşte în mod cert să preia şefia PNL, iar cel care i-ar putea sta în cale este tocmai cel pe care ar trebui să-l ajute. Vedem ce o fi, dar considerăm tandemul nefuncţional.
Bodea-Movilă(ADU)-Total nefuncţional. Fiecare are propria campanie, ba mai mult, în ieşirile publice nu se pomenesc unul pe altul. Motivul este teama lui Bodea că , în caz de eşec, Movilă i-ar putea sufla locul de lider local al alianţei.Temere nu chiar lipsită de temei, în opinia noastră.
Ciuhodaru-Ostaficiuc-Singurul tandem care pare a funcţiona. Au fost împreună la emisiuni, au participat împreună la acţiuni. În plus, scorurile cu care sînt cotaţi sînt, în linii generale, cam alea pe care le are partidul lui George Simion, aşa că, cel puţin pe moment, nu vedem motive de rîcă între cei doi. Singura întrebare este dacă Ciuhodaru va mai urca , caz în care Ostaficiuc va mai băga un om în CJ. Le-ar conveni la amîndoi.