Care a fost chichirezul conferinţei de presă ţinute, ieri, pe nepusă masă, de primarul Mihai Chirica?
Să ne vorbească de planurile sale de viitor?Să fim serioşi!Face asta de vreo nouă ani şi tot degeaba.Să pozeze în cîştigător încă de pe acum? Ce rost ar avea, toată lumea ştie e că e mare favorit? Motivul e altul şi ţine de planurile de viitor ale lui Chirica şi bucătăria internă a PNL Iaşi.Chirica doreşte să devină şeful de necontestat al PNL Iaşi. Pentru aceasta el trebuie să scape de Alexe şi să-şi pună oamenii săi. Cum de ceva vreme umblă zvonul că după probabila sa victorie Chirica îl va pune drept unul din cei doi viceprimari pe Apreutesei, întîlnirea de ieri cu presa a avut drept scop liniştirea lui Alexe prin nominalizarea lui Juravle drept viitor viceprimar din partea PNL. În realitate, Chirica vrea să fie cel care face listele la parlamentare. Piedica este Alexe, care e şeful adevărat al PNL Iaşi , nu Alexandru Muraru.După preluarea şefiei judeţene, Chirica ar putea fi mai aproape de visul său: să joace la nivel naţional cu ochii aţintiţi pe dealul Cotrocenilor.
De aceea, noi credem, iar surse de mare încredere n-au negat ipoteza noastră, că Mihai Chirica îl va şunta urît pe Costel Alexe. Cum? Nedîndu-i concursul la alegerile pentru şefia CJ Iaşi.Sursa nu a precizat dacă este un blat între şeful administraţiei locale şi candidatul PSD, Bogdan Cojocaru, dar noi opinăm că este, fie el şi tacit.
Doar cu scorul PNL pe municipiu, deci fără cele ale Chirica pe persoană fizică, Alexe va pierde fără drept de apel în faţa lui Cojocaru.Iar Chirica va rămîne fără adversar în PNL Iaşi. Dealtfel, regrupări spre Chirica se observă încă de pe acum în PNL Iaşi.
Partea interesantă este cine va fi beneficiarul voturilor pe persoană fizică ale lui Chirica. O bună parte se vor duce la Cojocaru, dar nu toate. Iar ceilalţi, care îl vor pe Chirica, dar nu PSD, şi nici PNL, ce vor face? Se vor orienta spre alte direcţii, cum ar fi Petru Movilă şi Marius Ostaficiuc.
Pare ciudat, dar atît AUR , cît şi ADU vor fi printre beneficiarii luptei pentru putere din PNL Iaşi!