CURAJ Iaşi are ambiţii mari pentru apropiatele alegeri locale!

Partidul creat de deputatul Cosette Chichirău prin desprindere din USR are obiective extrem de îndrăzneţe pentru alegerile locale din iunie!

Intervievat telefonic, fostul consilier local ieşean Iulian Huşanu, în prezent preşedintele filialei locale a CURAJ, ne-a spus că partidul său vizează nici mai mult nici mai puţin decît cîştigarea primăriei ieşene. ”Conform sondajelor pe care le-am făcut noi, doamna Chichirău, candidatul nostru la funcţia de primar al Iaşului, ocupă în prezent poziţia a doua printre candidaţii anunţaţi. Dacă ne vom mobiliza la maxim, şi o vom face, cred că vom cîştiga” a spus Huşanu. Pentru aceasta , membrii partidului desfăşoară activităţi pe reţelele sociale, precum şi de la om la om.”Avem 85de voluntari care merg prin oraş şi distribuie flyere şi stau de vorbă cu oamenii.” a mai spus Huşanu.

Dacă la primăria ieşeană candidatul este cunoscut, pentru funcţia de preşedinte al CJ încă nu a fost luată o decizie.

În ce priveşte rezultatele generale , Huşanu crede că partidul său va obţine peste 20% în municipiul Iaşi şi aproximativ 10% pe întreg judeţul. ”Ne-am dori mai mult, dar la momentul actual ne bazăm că vom obţine şapte consilieri municipali şi patru consilieri judeţeni.” a spus , la final, Iulian Huşanu.

Trimiteti mai departe