A venit momentul să analizăm şi cam ce s-ar întîmpla într-o confruntare PNL-PSD pentru şefia administraţiei locale ieşene.Pe Mihai Chirica, pînă la noi informaţii, îl trecem ca fiind liberal.
Plusurile şi minusurile celor doi pot fi citite în celelalte două articole ale noastre dedicate unor ipotetice confruntări ”tete-a-tete” între candidaţii la primăria ieşeană.
Pentru a concluziona, spunem că primarul în funcţie îi este superior din punct de vedere electoral lui Bălănişcu la toate capitolele. Are mai multă notorietate, posibilităţi mai mari de a-şi finanţa campania, mai carismatic, mai bun comunicator. Singurul punct în favoarea lui Bălănişcu ar putea fi la capitolul ”partidul care susţine”. PSD este mai bine organizat în municipiul Iaşi decît PNL, cu activişti locali care de ani şi ani asta fac:îşi promovează liderii în rîndul cetăţenilor din zona lor. În plus,nu tot PNL-ul este fan Chirica. În contrapartidă, vor exista social-democraţi care îl vor vota pe primarul în funcţie.
În opinia noastră, şansele de victorie ale lui Chirica sînt foarte mari, undeva în jur de 80,85%. Nu dăm procentajul maxim pentru ipoteza, puţin probabilă, dar , totuşi, posibilă, a unei debarăsări a PNL Iaşi de Chirica în ultimul moment, adică aproape de startul campaniei. În această situaţie, primarul va trebui să candideze independent, iar fără susţinerea unui partid, indiferent de notorietatea pe care o ai, este cam greu să te alegi.
Rîndurile de mai sus le considerăm a fi viabile în ipoteza în care Mihai Chirica nu va suferi o condomnare penală pînă la alegeri, iar Bogdan Bălănişcu va reuşi să se impună drept candidat în faţa numelui care a început a fi şoptit de unii dintre ”vechii” PSD Iaşi, cel al lui Tudor Ciuhodaru.