Scandalul ăsta cu bojdeuca lui Ion Creangă, care tinde să devină peste tot subiect principal, de parcă altceva n-ar mai fi de discutat prin ţara asta, este, de fapt, un atac politic.
Am ascultat , ieri, în deschiderea şedinţei de Consiliu Judeţean, pe şeful instituţiei, Costel Alexe, dînd explicaţii pe marginea subiectului. În general, rezonabile şi de bun simţ. Sigur, nu putem băga mîna in foc că nu a fost şi o mică şmecherie pe acolo.
Cu toate acestea, oameni de bună credinţă în majoritatea lor s-au exprimat defavorabil pe reţelele sociale şi în presa locală şi naţională. Nu credem că toţi sînt specialişti în grinzi, căpriori, opaiţuri şi şurubele. Scandalul a fost amorsat, iar apoi lăsat să se dezvolte de la sine. Ţinta, Costel Alexe şi, prin ricoşeu, PNL.
Cine ar fi putut face asta? Aur sau SOS România? Greu de crezut. Ei, în general, preiau teme deja lansate şi le dezvoltă în stil propriu. Popularii lui Movilă? Ei asigură majoritatea în CJ. Ce a mai rămas? Au mai rămas două variante.
Prima este PSD Iaşi. Deteriorarea totală a imaginii lui Costel Alexe vine ca o manuşă dorinţei PSD de a-şi adjudeca şefia CJ Iaşi, indiferent dacă la vremea respectivă vor fi sau nu într-o alianţă cu PNL.Să fie doar un om din PSD, fără aprobarea expresă a partidului? Posibil, şi în acest caz ar fi vorba de Maricel Popa. Dar de ce ar face-o în condiţiile în care de la Bucureşti i s-a cerut cu ceva timp în urmă să facă un pas în spate?
A doua şi ultima variantă, deşi pare de domeniul incredibilului, este, în realitate, la fel de viabilă ca şi cea expusă mai sus. Atacul a venit din interiorul PNL Iaşi. De ce? Costel Alexe are cîteva dosare pe rol, unii l-ar putea considera terminat şi ar dori să-i ia locul. Pentru că, deşi în acte şeful PNL Iaşi este Alexandru Muraru, în realitate, cel care îi conduce pe băieţii(şi fetele) din Podu Roş este Costel Alexe. Dar de ce atîta grabă? De ce nu lasă justiţia să-şi urmeze cursul? Păi, fiindcă dacă acest curs al justiţie îşi definitivează cursul după alegeri, ar cam rămîne cu buzele umflate. Asta în condiţiile în care prăjitura PNL la toate alegerile de anul viitor se anunţă a fi şi mică şi cu puţină ciocolată sau frişcă.
De unde a venit exact atacul, vom afla cu siguranţă în viitor. Dar chesiunea asta este, un atac politic şi nu o icneală civică!