Partidul SOS România intră şi el în analiza noastră, în calitate de partid parlamentar.
Este un partid-persoană. Prin aceasta nu dorim să spunem că are un singur membru. Desigur , un partid care apare regulat în sondaje în zona ”promovării” spre Parlament are membri şi susţinători. Dar are un singur om vizibil, care este şi vector de imagine , şi purtător de cuvînt şi organizator şi toate celelalte. Ne referim la senatorul de Iaşi Diana Ivanovici-Şoşoacă. Avantajul unui astfel de partid este unitatea. Dezavantajul este că mesajele se propagă mai greu, neexistînd un număr de vectori secundari de imagine.
În aceste condiţii, relaţiile de putere din cadrul filialei ieşene a partidului sînt greu de definit, pentru că se urmează permanent indicaţiile centrului, recte ale Dianei Ivanovici-Şoşoacă. Un exemplu în acest sens este chiar preşedintele partidului , Dragomir Tomaşeschi. După cum scria în urmă cu cîteva săptămîni presa locală ieşeană, acesta a fost numit, şi nu ales. Este posibil să fie vorba de o funcţie temporară, pînă la organizarea alegerilor în filială. Cert este că fostul prefect de Iaşi este singura persoană vizibilă din organizaţia ieşeană, el dispunînd şi de suficientă notorietate.
Nu putem prezice evoluţia viitoare, totul depinzînd de capacitatea de organizare a liderului ieşean şi de persoanele pe care va reuşi să le atragă în partid.