Liberalii şi usr-plus-iştii îşi aleg şefii locali la sfărşitul acestei săptămîni şi la sfîrşitul celei viitoare. E un fel de a spune. Practic, nu există nici o competiţie reală, căştigătorii fiind ştiuţi dinainte. La liberali, Marius Dangă îl are drept contracandidat la conducerea Organizaţiei municipale Iaşi pe Vasile Cotiugă, în timp ce în lupta pentru conducerea Organizaţiei Judeţene se aşteaptă înscrierea vreunui contracandidat pentru Alexandru Muraru, că, de, n-ar da bine să concureze singur, doar sîntem în democraţie. USR-PLUS n-are greţuri dintr-astea democratice. Candidat unic pentru şefia judeţului:subprefectul Ştefan Tănase.
Singurul partid în care se dă o luptă reală pentru conducerea filialei este PSD. Şi social-democraţii ar trebui să organizeze alegeri interne anul acesta , numai că doar Dumnezeu ştie cînd, că la presă nu răsuflă nimic. Deocamdată , aici lucrurile sînt mai complicate. Senatorul Maricel Popa este în continuare şeful organizaţiei, dar acţiunile sale sînt în scădere. Surse din partid spun că lupta principală se dă între deputatul Marius Ostaficiuc şi omul în urcare din PSD Iaşi, liderul consilierilor locali Bogdan Bălănişcu. Evident, nu este exclus ca pînă la alegeri să se dea la pace şi aici, urmînd să avem, întocmai ca la PNL şi USR-PLUS, competiţie cu cîştigătorii ştiuţi dinainte. În fond, ce ar fi aşa rău cu Ostaficiuc la judeţ şi Bălănişcu la municipiu? Poate vă întrebaţi ce rol are celălat lider, cel al consilierilor judeţeni, Cristian Stanciu? Deocamdată, niciunul. I s-a dat ca loc de joacă plenul CJ Iaşi şi , exact ca în bancul ăla, rîde, glumeşte, dar nu părăseşte incinta. Să vedem , totuşi ce se va întîmpla pînă la alegerile din PSD Iaşi. Popa este, totuşi, un tip abil…