Lucrurile sînt clare de acum! Nu va avea loc nici o dezbatere electorală la Iaşi la care să participe şi primarul în funcţie Mihai Chirica!
Invitat de contracandidaţii săi la dezbateri, Chirica refuză. Chestionat de un important cotidian ieşean asupra celor mai importante trei proiecte de viitor ale sale, primarul a dat cu flit jurnaliştilor, necatadicsind să răspundă.
De ce face Chirica toate astea? Nu îi este teamă că va pierde procente din electorat cu atitudinea sa? Nu, nu îi este, sau, şi mai bine zis, puţin îi pasă. El poate pierde ceva votanţi prin non-combatul său electoral, dar asta ar fi floare la ureche faţă de pagubele pe care le-ar putea înregistra participînd la un duel pe temele oraşului cu principalii săi contracandidaţi. Primarul ar trebui să răspundă la o avalanşă de întrebări. De ce este Iaşul în primele trei oraşe cel mai poluate din ţară?Unde este centura ocolitoare a municipiului? De ce cartierele mărginaşe arată ca ”tărîmul uitat de timp”? De ce nu este gata Planul de Urbanism General (PUG) al municipiului?Sîntem convinşi că staff-urile de campanie ale contracandidaţilor ar avea pregătite şi alte întrebări, la fel de incomode pentru Chirica. Ce ar putea răspunde Chirica? Practic, nimic. Iaşul este aşa cum este, aşa cum îl ştie toată lumea. Un petec de curăţenie şi civilaţie în zona centrală şi, în rest…
Participarea la dezbateri ar putea fi, deci, o adevărată catastrofă pentru Chirica.Pe cale de consecinţă , el nu participă la nimic, nu răspunde la nici o întrebare care îi produce deranj, nu spune ce proiecte de viitor are. Procentele trebuie ţinute sub control strict, o implicare a sa hotărîtă , asumată, putînd să îl ducă la vale.De aceea, primarul îşi face imagine doar în mediu cu comfort ridicat. Conferinţe de presă în care vorbeşte singur sau sînt aduşi martori care să spună ce mult le place lor Iaşul şi cît de mult îl iubesc.
Asta se va întîmpla şi în continuare.Nu vă aşteptaţi la mari dezbateri despre viitorul oraşului la care să participe şi primarul, că nu vor fi. Instalat comfortabil în topul preferinţelor alegătorilor ieşeni, Chirica nu vrea să rişte nimic.Şi ce dacă oamenii îl aşteaptă cu soluţii concrete pentru Iaşi? Lasă-i să aştepte, ce mare lucru au altceva de făcut? E şi asta o strategie…