Că doamna senator PNL de Iaşi Iulia Scântei este foarte pasionată de pălării este un lucru cunoscut de toţi cei care au ”microbul” politicii. Distinsul ales ieşean nu pierde, practic, nici o ocazie de a-şi etala vasta, probabil, colecţie de pălării. Pînă acum ne-a fost dat să vedem sumedenie de pălării de toate felurile şi de toate culorile, deşi credem că le preferă pe cele cu boruri largi.
Cea mai interesantă dintre toate ne pare a fi, însă, cea purtată la festivităţile prilejuite de Ziua Unirii la Iaşi. Din poza preluată de pe pagina de facebook a consilierului judeţean liberal Romeo Vatră, căruia îi şi mulţumim cu acest prilej, se vede cum doamna senator îşi protejează podoaba capilară cu ajutorul unei imense pălării, aşa cum aţi văzut doar în filmele cu cow-boy, de o uluitoare culoare galben-intens. Credem că alegerea a fost dictată şi de vreme, ştiut fiind că ninsoarea de afară impunea purtarea unei pălării de culoare deschisă, pentru asortare.
Sigur, cei mai mulţi dintre noi ne-am fi protejat de ninsoarea care cădea neîntrerupt cu o căciulă sau cu o umbrelă, dar asta ar fi denotat lipsă noastră totală de simţ artistic.
La final şi două întrebări. Pălăria galbenă, mantaua albastră, dar roşul unde este, că nu se vede în poză? Iar verdele de la pălărie ce vrea să însemne?