A fost disponibilizată de TVR în 2013, însă din această toamnă, Gianina Corondan (47 de ani) va reveni pe micul ecran. Fostă prezentatoare meteo la PRO TV, fosta dirigintă la „Şcoala Vedetelor” şi prezentatoare a „Orei G”, de la TVR, Gianina va intra în culisele emisiunii “Te cunosc de undeva!”, în cel de-al 13-lea sezon al show-ului care începe din 8 septembrie, la Antena 1.
Vedeta le va arăta telespectatorilor ce se ascunde în spatele fiecărei transformări pe care o vor realiza Connect-R, Alexandra Velniciuc, Romică Țociu, Ana Baniciu și Raluka, Mihai Trăistariu, Carmen Rădulescu, Alin Gheorghișan, Barbara Isasi, solista trupei Mandinga, și Jean de la Craiova, concurenţii acestui sezon. „Am fost invitată să fac o vizită de lucru în fabrica «Te cunosc de undeva!», fapt care m-a bucurat foarte tare, căci voi vedea cum se transformă artiștii cunoscuți în alți artiști cunoscuți. Sunt prietena lor aici, dar și curioasa de serviciu! Voi fi la antrenamente, la repetiții, în spatele scenei, la cabine, în camera transformărilor”, spune Gianina.
(sursa click.ro)