Dom’le, nu ne-am apuca noi să scrim, aşa, dis de dimineaţă, pe stomacul gol şi mintea limpede, despre doamna deputat PSD Camelia Gavrilă, dar iaca n-avem ce face!Şi asta nu pentru activitatea sa parlamentară, al cărei rezultat poate fi desluşit uşor de toţi cititorii rezolvînd problema de aritmetică 0+0=?, ci pentru unul din comunicatele cu care inundă bi, tri etc.-săptămînal mijloacele media ieşene.
De tura asta ne-a fost servită drept ştire o luare de cuvînt(nu ştim dacă e corectă exprimarea dar zicem şi noi aşa!) în Parlament a distinsului politician ieşean. Zice acolo, în comunicat care va să zică, că doamna deputat a expus, de la tribuna Parlamentului, importanţa zilei de 9 mai. Drept pentru care a găsit de cuviinţă că n-ar fi tocmai rău să aflăm şi noi, aştialalţi, cam cum stă treaba cu a noua zi a ultimei luni de primăvară. O informăm că noi cam ştim. Între două chiştoace de ”Carpaţi” fumate în spatele liceului şi bătututul mingii de fotbal (pe terenul de baschet!) găseam şi ceva timp să mai trecem şi pe la orele de istorie.
Deenind brusc serioşi, aşa cum stă, de fapt, bine, oricărui gazetar, aşteptăm comunicate de presă mai rare, mai concise şi mai concrete, ca să zic aşa. La datul cu părerea sîntem toţi specialişti, nu e nevoie să mai citim şi ce spune altul!