Depuatatul PNL de Costel Alexe a ţinut astăzi, într-o conferinţă de presă, să încerce să arate că nu este pe o mînă cu primarul Mihai Chirica, aşa cum vorbesc gurile rele din mediul politic.
”Îi cerem primarului Mihai Chirica să ne spune care sînt ptoiectele derulate cu fonduri europene care fac obiectul unor anchete din partea instituţiilor europene abilitate?” a întrebat Alexe. Liberalul a mai spus că, în conformitate cu o adresă primită de la Ministerul Dezvoltării, în perioada 2007-2015 au fost implementate de către municipalitatea ieşeană un număr de 19 proiecte, din care 15 au suferit corecţii la valoarea contractată. ” S-a plătit între 5 şi 25% la sută mai mult decît se semnase iniţial. Îi solicităm primarului Chirica să facă lumină şi în această direcţie.” a spus Alexe.
În ce priveşte perioada 2015-prezent, adică exact de cînd Mihai Chirica admnistrează oraşul, Alexe nu a făcut publice date. ”Pentru perioada 2014-2020 nu am primit nimic deoarece unele proiecte se află în stadiu incipient şi nu se pot trage concluzii.” a explicat Costel Alexe , preşedintele PNL Iaşi.