O femeie a fost ucisă de un vehicul utilitar sportiv autocondus Uber în Arizona, a declarat poliția luni, iar compania a anunțat că a suspendat programul său de autovehicule autonome în Statele Unite și Canada.
Accidentul din suburbia Tempe a oraşului Phoenix a marcat prima victimă a unui autovehicul care este testat în întreaga lume și ar putea pune piedici eforturilor de a accelera introducerea noii tehnologii.
Autovehiculul era în modul autonom, cu un operator în spatele volanului în momentul accidentului, care a avut loc în timpul nopţii de luni, a anunţat poliția Tempe.
Vehiculul implicat în accident a fost un Volvo, a spus o persoană familiarizată cu problema. Televiziunea locală a arătat o imagine de la faţa locului în care se vedeau o bicicletă contorsionată și un SUV Volvo XC90 cu partea din faţă distrusă.
Un purtător de cuvânt al companiei Uber Technologies Inc a declarat că compania suspendă testele sale din America de Nord. Într-un tweet, Uber și-a exprimat condoleanțele și a declarat că societatea a colaborat pe deplin cu autoritățile.
SURSA reuters