Numărul localităţilor din Republica Moldova care doresc reîntregirea cu ţara-mamă creşte de la zi la zi. Într-o postare recentă pe pagina sa de facebook, fostul preşedinte Traian Băsescu spune că acesta a juns la 76.
“Unirea merge înainte!
Azi, când postez, 76 localităţi din Republica Moldova au adoptat în consiliile locale HOTĂRÂRI semnate de primari şi consilierii locali prin care solicită UNIREA cu România.
Şi în timp ce în stânga Prutului a început bătălia pentru UNIRE, în Patria Mamă se desfăşoară o acerbă şi penibilă bătălie pentru putere între oameni de la vârful instituţiilor de forţă ale statului.
Vai de capul nostru…” scrie Băsescu.
Lista cu cele 76 de localităţi poate fi consultată pe pagina de facebook a fostului preşedinte.