Preşedintele Consiliului Judeţean(CJ) Iaşi, Maricel Popa, a anuţat, astăzi, în cadrul unui interviu telefonic, că lucrările la tronsonul Iaşi-Tg. Neamţ al autostrăzii Iaşi-Tg.Mureş vor începe în acest an. “Se lucrează la proiectare şi proceduri, iar finanţarea este asigurată. În cursul anului vom trece şi la faza de execuţie.” a spus Maricel Popa.
Preşedintele CJ Iaşi a mai spus că, la apropiata şedinţă a CEx al PSD de la Iaşi, va pune pe masă alte patru proiecte ale Iaşului.”Vor fi prezenţi şi miniştrii PSD, pentru că se va face o evaluare a activităţii lor. Proiectele se referă la autostradă, centura Iaşului, terminalul nodal de mărfuri şi dezvoltarea aeroportului.Trebuie să obţinem sprijin politic pentru ele, pentru că altfel nu se poate. Sînt şanse bune de realizare a lor pentru că proiectele Iaşului au sprijin politic, dar nu pot spune, încă, din partea cui.” a mai spus Popa.
Maricel Popa nu a uitat să tragă şi de acum tradiţionala săgeată înspre primarul Mihai Chirica. “Noi, aici, la CJ , nu facem parteneriate cu instituţii de prestigiu pentru a sărbători, noi lucrăm, lucrăm la proiectele judeţului.” a mai spus preşedintele CJ Iaşi.