Sosirea la Iaşi, la sfîrşitul acestei luni, a întregii conduceri a PSD va produce cu siguranţă vînzoleală mare printre politicienii ieşeni. Ce prilej mai bun pot avea de a demonstra propriilor alegători că ei nu stau degeaba prin Parlament ci luptă, (fără folos, deocamdată!) pentru interesele lor.Ne aşteptăm ca toţi deputaţii, alţii decît cei PSD, să-şi pregătească discursuri care să le crească imaginea dar şi o sumedenie de cereri, unele posibil de îndeplinit, altele nu. Cu siguranţă, capetele de afiş vor fi autostrada Iaşi-Tg.Mureş, precum şi situaţia aeroportului Iaşi, dar vor mai fi şi altele, că , de, odată vine tot partidul de guvernămînt la Iaşi.Staff-urile ieşene ale partidelor de opoziţie, în mod cert, lucrează de zor la asta, aşa încît ne putem aştepta la apariţia pe agenda publică ieşeană a unor puncte care, în acest moment, nici măcar nu ne trec prin cap. Deputatul PMP Petru Movilă a sintetizat, poate, cel mai bine care sînt aşteptările de la această vizită.”Să nu plece cum au venit. Să lase la Iaşi bani şi proiecte” a spus Movilă în cadrul unui interviu telefonic.
În ce-i priveşte pe “salvatori”, aceştia se vor ocupa de coregrafia stradală. Atît ştiu, atît fac. Aviz celor cărora le plac ouăle! Să-şi facă stoc de pe acum, că la sfîrşitul lunii s-ar putea să lipsească din galantare!