Desi toata lumea s-ar putea gandi ca boxul si plantele de cannabis nu prea merg in aceeasi „ecuatie”, Mike Tyson nu a fost niciodata foarte conventional cand a venit vorba de reguli.
Fostul campion american a decis sa isi deschida o ferma uriasa in care sa cultive cannabis, dupa ce in statul California a devenit legal acest lucru, chiar de pe 1 ianuarie 2018.
Multi americani s-au bucurat de faptul ca acum e legal sa isi achizitioneze cannabis in mod recreational, dar Mike Tyson se pare ca isi doreste sa transforme aceasta oportunitate intr-o afacere de milioane de dolari.
In luna decembrie a anului trecut, acesta si-a cumparat deja o ferma in care sunt asigurate toate conditiile pentru a creste cannabis in mod legal. Fostul campion la box a asteptat doar trecerea in noul an pentru a face totul oficial.
Locul pe care l-a ales Mike Tyson are o suprafata de peste 16 hectare, iar proprietatea e situata chiar in desertul Californiei. Mai mult, se afla la o distanta de aproape 100 de kilometri de Valea Mortii, considerata una dintre cele mai aride zone de pe intreaga planeta.
Ex-campionul la box va folosi insa doar jumatate din suprafata fermei pentru a cultiva cannabis, intr-un mediu amenajat special. Planta cu proprietati psihoactive va fi astfel crescuta intr-un soi de „laborator” in care sunt asigurate toate conditiile.
De asemenea, in aceeasi unitate va fi deschisa si un soi de scoala, prin care crescatorii de cannabis sa invete absolut toate „secretele” acestui drog. Mike Tyson va asigura si aparatura de ultima ora pentru o buna functionare a afacerii sale cu cannabis.
Fostul campion american si-a propus sa aduca si un beneficiu societatii, pentru ca in urma studiilor sale bazate pe cannabis, vrea sa descopere in special efectele bune ale acestui drog. El isi va folosi toate resursele pentru a-i ajuta pe militarii intorsi de pe front care se confrunta cu sindromul post-traumatic.
Plantele de cannabis vor fi vandute pe baza de reteta si se crede ca acest drog este capabil sa vindece anumite boli deosebit de grave, mai ales problemele psihice, fiind si un antioxidant natural.
SURSA:ciao.ro(preluare washingtonpost.com)