O româncă şi-a “ţepuit” iubitul italian de 800.000 euro! Culmea e că italianul nu vrea banii înapoi ci…!

Un italian păcălit de o româncă cu 780 de mii de euro! Femeia i-a vândut şi casa bărbatului cu 33 de ani mai bătrân decât ea, dar şi bijuteriile răposatei lui soţii!
Cea mai celebră blondă din localitatea gorjană Scoarţa, acuzată de fostul său iubit italian, cu 33 de ani mai în vârstă, că i-a furat întâi inima, apoi toată averea! Simona Mărgăian Tiriplică a fost notificată de un cabinet de avocatură din Bucureşti că are la dispoziţie nici o săptămână ca să îi restituie unui cetăţean italian suma de peste 780.000 euro şi mai multe bunuri primite, în ultimii doi ani de zile, de la septuagenar. Solicitarea s-a făcut la cererea italianului care a apelat, vineri, la avocat, în România, după ce a realizat că ar fi fost escrocat de gorjeanca focoasă.
Povestea de dragoste dintre frumoasa româncă şi bătrânelul italian a început în urmă cu doi ani la Milano. Tânăra l-a consolat în braţele ei pe italian, după ce acesta şi-a pierdut soţia. În cursul scurtei relaţii, italianul a făcut tot ce a putut să-şi satisfacă partenera. I-ar fi transferat, spune el, mari sume de bani, după ce ar fi vândut o proprietate din Italia, dar i-a cumpărat şi o limuzină de lux. Şi-a răsfăţat iubita şi cu o excursie în Dubai, iar când banii s-au terminat i-a oferit chiar şi bijuteriile familiei, inclusiv pe cele ale răposatei sale soţii.
Blonda cu picioare lungi a reuşit să îl convingă pe italian să lase întreaga lui avere pe numele ei. Pentru scenariile puse la punct pentru a-l face pe italian să scoată bani, femeia ar fi avut nevoie de cooperarea chiar a soţului ei din ţară, pe care i l-a prezentat italianului drept garda sa de corp, dar şi de ajutorul mamei sale. Frumoasa blondă se îmbolnăvea subit în România, iar italianul trimitea bani. A trimis chiar şi 70 de mii de euro la o singură tranzactie, susţine avocata lui, oana Anghel. Mai mult, casa din Milano a trecut-o chiar pe numele femeii. După o perioadă, tânăra l-a convins pe bătrân să vândă casa din Milano pentru a cumpăra una în Bucureşti, dar şi o locaţie mai mică tot în Milano. Din banii obţinuţi, Simona urma să-şi deschidă şi un coafor la Bucureşti. Din păcate pentru bătrânul înamorat, românca nu a fost de găsit după vânzarea casei.
Italianul susţine că aproape doi ani a durat relaţia. Într-o zi, bătrânul s-a trezit fără tânara care-i înveselea bătrâneţea. Atunci a tras linie şi a calculat cât cheltuise. Italianul spune că a ajuns acum la sapă de lemn din cauza româncei, cu care avea mari planuri de viitor, planuri care implicau achiziţionarea unui salon de coafură pentru Simona, o casă pentru ei doi în Bucureşti şi chiar aducerea pe lume a unui copil, rod al iubirii dintre cei doi. A fugit imediat la poliţia din Milano, unde a făcut plângere. A venit chiar şi în România, unde încearcă, ajutat de avocata sa, să ia legatura cu fata. Bătrânelul a declarat că vrea să-şi recupereze banii… sau iubita!

SURSA:fanatik.ro

Trimiteti mai departe