Simion şi-a prezentat planul pentru transporturile feroviare!

Preşedintele AUR şi candidatul formaţiunii politice la preşedinţie, George Simion, şi-a prezentat planul pentru transportul feroviar , parte integrantă a Planului Simion de redresare şi modernizare a României.

Ideile AUR privind căile ferate au fost expuse, alături de George Simion , de Marius Dorin Lulea, prim-vicepreşedinte al AUR, Petrişor Peiu, propunerea AUR pentru funcţia de ministru al economiei naţionale şi alţii.Conform lui Simion, primele măsuri care trebuiesc luate sînt cele relativ la siguranţa circulaţiei feroviare. Pentru aceasta , preşedintele AUR consideră că trebuie redus numărul birocraţilor CFR şi mărirea celor cu activitate nemijlocită în teren, pentru asigurarea circulaţiei.Simion a mai spus că se va proceda la o politică investiţională în domeniul CFR, urmînd a se încuraja producerea materialului rulant în România.

Obiectivul final, conform lui George Simion, este realizarea de căi ferate de mare viteză pe distanţele Timişoara-Cluj-Iaşi, Bucureşti-Cluj, Bucureşti-Suceava, cu acoperirea, în acelaşi timp şi plan investiţional , a transportului feroviar regional şi a celui metropolitan.Simion s-a mai referit şi la măsurile ce se vor lua pentru creşterea vitezei de circulaţiei a mărfurilor şi gestionarea eficientă a traficului precum şi la revigorarea învăţămîntului cu profil feroviar.

”Pentru mine, din punct de vedere strategic, ca preşedinte, Căile Ferate Române reprezintă o prioritate.”
a mai spus George Simion.

Trimiteti mai departe