Cine îi mai împacă pe social-democraţii ieşeni?

La PSD Iaşi pare că şi-a vîrît dracul coada! Întreaga organizaţie judeţeană stă pe un butoi de pulbere mai, mai să explodeze. Motivul:locurile eligibile pe listele pentru alegerile parlamentare!

Două paie la trei măgari. Cam aşa putem rezuma zvonistica şi informaţiile din presa ieşeană relativ la listele social-democraţilor. Să le luăm pe rînd. În primul rînd, aşa cum a presupus şi platforma noastră, e extrem de posibilă trimiterea la Iaşi a lui Agamiţă Dandanache.În al doilea rînd , Maricel Popa este tot mai împins către afară. În al treilea rînd , oameni cu stagiu în partid de una, două săptămîni sînt aduşi să ia caimacul. Aşa cum am spus şi noi, locurile rămase elegibile pentru restul ar fi de maximum două. Dar cine să le ia? Actualii deputaţi? Care din ei? Veleitarii?Reprezentanţii comunelor ieşene?

Una peste alta, bătaia pe ciolan duce PSD Iaşi la prăbuşire din interior. Haideţi să vedem ce conflicte au fost generate doar pînă acum.
1.Organizaţia judeţeană împotriva conducerii centrale, că doar nu le convine la ieşeni apariţia unui venetic pe liste
2.Judeţ contra municipiu, că doi primari s-au săturat de islazul comunal şi vor la Bucureşti
3.Membrii vechi contra celor de pripas, ultimii avînd pînă acum cîştig de cauză
4.Posibil sabotaj din partea actualilor aleşi. Nu au avut cine ştie ce activitate în Parlament, dar butoane prin judeţ mai au.
5.Zîzanie în organizaţia de femei
6. Sabotaj şi din partea ”bănoşilor” partidului, că doar nu vor plăti pentru alţii

Ca o concluzie, Organizaţiile PSD, atît cea judeţeană, cît şi cea municipală, par a fi vraişte, lipsite de conducere. Chirica, care de facto, dar nu de jure, este out din PNL, probabil că de abia aşteaptă să preia organizaţia. Dealtfel, zvonuri în sensul ăsta circulă prin tîrg de ceva vreme. E adevărat, au mai circulat şi în ultimii doi, trei ani şi nu s-au adeverit. Să vedem ce va fi şi acum, pentru că e groasă rău!

Trimiteti mai departe