Consideraţii despre partidele ieşene în alegeri(II) PNL

PNL a înregistrat la Iaşi un succes major!

Ce era important, primăriile tuturor oraşelor ,minus Hîrlău, şi şefia CJ Iaşi, au fost cîştigate de liberali. Toate astea se datoresc, în principal, unei campanii electorale clar mai bune decît a adversarilor social-democraţi. În plus, sabotajele interne, care există, au fost de mai mică amploare decît cele din tabăra PSD.

Pentru liberali apar acum două probleme:1.constituirea majorităţilor în CL Iaşi şi CJ Iaşi şi 2. bătălia internă pentru locurile eligibile în decembrie, pentru că sînt mult mai mulţi doritori decît scaune la masă. Prima nu credem că va fi foarte greu de rezolvat. Oameni care vor să-şi vadă ceva saci în căruţă se găsesc întotdeauna. La cea de a doua nu putem spune decît că va fi o bătălie pur ieşeană. Victoria PNL Iaşi va face ca imixtiunile centrului de la Bucureşti să fie rejectate şi să nu ne mai trezim cu alde Cociş care n-a trecut, credem , niciodată prin Iaşi în timpul mandatului său.

O problemă de viitor pentru PNL Iaşi o reprezintă şi găsirea unui candidat viabil pentru primăria Iaşi la alegerile din 2028. Scorul realizat de Mihai Chirica ne face să credem că pentru el a venit capătul de drum.Adică acesta este ultimul său mandat. Au apărut noile generaţii de votanţi , care vor altceva.Iar cele vechi, care i-au fost principalii suporteri, se cărăbănesc uşor, uşor, conform legilor vieţii.

Trimiteti mai departe