Oare chiar ştie Ostaficiuc ce vor locuitorii judeţului?

Politica este, sau ar trebui să fie, la firul ierbii. Adică acolo unde sînt oamenii, cu nevoile, dorinţele şi supărările lor.Ca regulă generală, politicienii nu-şi bat capul cu asta şi se duc în afara municipiului reşedinţă de judeţ doar la vreun eveniment în care se pot trage în poză şi pot vorbi niscai nimicuri preţ de un sfert de ceas.

Dintre candidaţii la preşedinţia CJ Iaşi, doar doi bat toate toate coclaurile încercînd să intre în legătură cu oamenii şi să afle ce şi cum. Ca o paranteză, aflatul nu înseamnă şi soluţionare, dar măcar se ia pulsul comunităţilor. Cei doi sînt deputatul AUR, candidatul partidului lui George Simion la preşedinţia CJ Iaşi, Marius Ostaficiuc, şi candidatul ADU la preşedinţia CJ Iaşi, Petru Movilă.Ceilalţi doi candidaţi, primii în ordinea şanselor, nu intră la această categorie.

Deoarece Movilă este un politician cu peste 20 de ani de experienţă la nivel înalt, iar abilităţile sale de a discuta cu oamenii sînt cunoscute, am fost interesaţi mai mult să vedem ce a înţeles Marius Ostaficiuc din deplăsările zilnice în judeţ din această campanie electorală.

Intervievat telefonic, Ostaficiuc a spus că a fi candidat la preşedinţia CJ înseamnă cu totul altceva decît a fi un simplu consilier sau chiar deputat. ”Să ai idee ce vor oamenii, e ceva, să iei contact direct cu ei, e altceva.E una să auzi ce se spune că vor, şi alta să-ţi spună ei înşişi, direct, în faţă ce vor.” a spus Ostaficuc. Conform spuselor lui Ostaficuc, oamenii judeţului vor , în primul rînd, un acces mai rapid la facilităţile sistemului de sănătate şi posibilităţi mai uşoare de deplasare. ”Nu este nimic nou în ceea ce mi-au spus. Departamentul de analiză şi sinteză al AUR mă avertizase că acestea vor fi problemele cu care mă voi confrunta. Soluţii sînt. Le avem. În planul de aur pentru judeţul Iaşi avem prevăzute construirea de centre medicale imagistice în judeţ, precum şi refacerea şi îmbunătăţirea infrastructurii rutiere. Dorim să începem cu realizarea centurii ocolitoare a municipiului Iaşi.” a spus, în interviul telefonic, Ostaficiuc.

Platforma noastră crede că şi realizarea de centre de vînzare a produse agroalimentare ar fi o necesitate, precum şi îmbunătăţirea situaţiei igienico-sanitare la şcolile din judeţ depărtate de Iaşi.

Trimiteti mai departe